Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Primeşte o şansă pentru educaţie

A doua ediţie a programului de burse pentru elevi de excepţie din mediul rural continuă la Liceul Teoretic Naţional din Bucureşti.

Articol de Radio România, 11 Mai 2017, 16:25

A doua ediţie a programului de burse pentru elevi de excepţie din mediul rural continuă la Liceul Teoretic Naţional din Bucureşti.

Liceul Teoretic Naţional din Bucureşti, în parteneriat media cu Radio România, prin Radio România Cultural, sprijinit de Universitatea Politehnica Bucureşti, oferă două burse educaţionale începând cu anul şcolar 2017-2018 unor elevi cu competenţe excepţionale din mediul rural.

Acesta este al doilea an în care, în urma analizei comisiei de evaluare, doi elevi fără posibilităţi din mediul rural vor fi aleşi pentru a veni să studieze şi să se perfecţioneze la Bucureşti.

Anul trecut, Tudor Constantin Păişanu, din comuna Brăneşti, judeţul Gorj şi Carmen Minodora Tudorache, din localitatea Jurilovca, judeţul Tulcea au fost cei doi elevi cu competenţe excepţionale din mediu rural care au primit o şansă pentru educaţie.

„M-am integrat foarte bine, parcă-mi pare rău că se termină clasa a 8-a, sper să rămân cu aceiaşi colegi pe care îi ştiam. În general a fost un an foarte bun, am progresat mult faţă de cum eram eu şi cred că un astfel de program este de foarte mare ajutor. Pe mine m-a ajutat foarte mult!” - spune Carmen Minodora Tudorache, pasionată de fizică şi chimie.

Tudor Constantin Păişanu, pasionat de matematică, a avut deja rezultate foarte bune: „A fost un an foarte bun în care am avut o pregătire foarte bună la toate materiile şi am reuşit să mă calific la Olimpiada Naţională de Matematică unde am luat un bronz. M-a ajutat foarte mult faptul că am putut să studiez mai mult la matematică. La început mi-a fost puţin greu să mă integrez, dar am reuşit să o fac, să-mi fac prieteni şi acum mă înţeleg bine cu ei. Sunt foarte mulţumit de anul acesta”.

Acest program se adresează elevilor care trec în clasa a VII-a şi, respectiv, a VIII-a şi care urmează să beneficieze de bursă începând cu anul şcolar 2017-2018 până la terminarea liceului (clasa a XII-a inclusiv). În fiecare an câte doi noi elevi din mediul rural vor beneficia de o astfel de bursă, programul nefiind limitat în timp.

Silvia Moraru, Directorul Liceului Teoretic Naţional, explică, pe scurt, cum a avut loc integrarea şi evoluţia celor doi copii la Bucureşti: „I-am ales cu multă dragoste, căldura dar şi punctajul de evaluare a capacităţilor lor a fost bine gestionat, îmi dau seama în momentul de faţă. Programul a fost un program complex de pregătire. Au fost zile în care ei au lucrat între 3 şi 6 ore doar la materiile lor favorite, chimie şi respectiv matematică. Dorinţa lor de a se perfecţiona este extrem de importantă. Este o dorinţă arzătoare de a dobândi o sumedenie de calităţi pe care în momentul de faţă poate nu le au, dar în etapa viitoare le vor obţine şi îi vor ajuta în zbor prin viaţă”.

Bursele constau în asigurarea cheltuielilor studiilor, precum şi a unui ajutor material (cazare, masă, haine, încălţăminte, uniformă, rechizite, manuale, bani de buzunar, transport acasă la începutul şi la sfârşitul vacanţelor). Studiile se vor efectua la Liceul Teoretic Naţional din Bucureşti, iar cazarea este oferită de Universitatea Politehnica din Bucureşti, care asigură şi mentorat studenţesc pentru elevii bursieri. Finanţarea se asigură din sursele proprii ale Liceului Teoretic Naţional şi ale Universităţii Politehnica Bucureşti, precum şi ale altor sponsori.

Liceul Teoretic Naţional este o instituţie privată de învăţământ, înfiinţată în 2012 care asigură în acest moment accesul la educaţie pentru peste 230 de elevi, cu vârste între 3 şi 18 ani. Echipa Liceului Teoretic Naţional crede în educaţie ca element fundamental care asigură succesul în viaţă al oamenilor. Viziunea liceului este de a construi un parteneriat durabil între şcoală - elevi - părinţi. Detalii despre regulamentul programului de burse rurale, pe www.liceulnational.ro/burse sau la telefon 0786.386.622.

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
România 20 Aprilie 2025, 17:10

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană

ISU Argeș: Suprafața afectată este undeva la 30 de hectare.

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
Crește riscul de inundații pe Prut
România 20 Aprilie 2025, 17:07

Crește riscul de inundații pe Prut

Hidrologii au emis o avertizare cod galben în acest sens, valabilă de la ora 23:00 până marți, la ora 9:00.

Crește riscul de inundații pe Prut
Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
România 20 Aprilie 2025, 16:08

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni

Localnicii și turiștii au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT.

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
România 20 Aprilie 2025, 14:46

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat

Ministrul mediului i-a avertizat însă pe oameni și cu privire la eventualii intermediari.

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
România 20 Aprilie 2025, 14:45

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore

Polițiștii rutieri au depistat în trafic aproape 100 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor...

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
România 20 Aprilie 2025, 13:14

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști

La Băile Herculane au venit să petreacă sărbătorile pascale chiar și români din afara țării.

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
România 20 Aprilie 2025, 13:08

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată

Creștinii sărbătoresc duminică Învierea Domnului.

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport
România 20 Aprilie 2025, 10:39

Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport

Proiectul de OUG lansat de Ministerul de Finanțe prevede amânarea amenzilor aplicate transportatorilor până la sfârșitul anului.

Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport