Prima femeie general din istoria Spitalului Militar Central
Comandantul Spitalului Militar Central,colonelul conferenţiar doctor Florentina Ioniţă-Radu, a fost avansata, în gradul de general de brigadă cu o stea.

Articol de Daniela Vasilescu, 02 Decembrie 2015, 13:57
Premieră pentru istoria medicinei militare din România – comandantul Spitalului Militar Central,colonelul conferenţiar doctor Florentina Ioniţă-Radu, a fost avansata, în gradul de general de brigadă cu o stea.
Potrivit unui comunicat al Spitalului Militar Central, medicul devine prima femeie general din istoria de 184 de ani ai acestei instituţii.
Avansarea a avut loc cu prilejul Zilei Naționale a României,cand președintele Klaus Werner Iohannis a semnat decretul de avansare,acesta fiind contrasemnat de Prim-ministru al României Dacian Cioloş, în baza propunerii formulate de Ministrul Apărării Naţionale.