Ascultă Radio România Actualitaţi Live

”Prețurile sunt influențate de piețele europene”

”Apel matinal” - Invitat: Zoltan Bege-Nagy, Vicepreşedinte - ANRE.

”Prețurile sunt influențate de piețele europene”
Foto: Alex Lancuzov.

Articol de Florin Lepădatu, 10 Octombrie 2022, 09:11

Apel matinal - Invitat: Zoltan Bege-Nagy, Vicepreşedinte - ANRE

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI - Daniela Petrican: Facturile la energie vor veni cu întârziere, conform reprezentanților unor furnizori, care spun că vizate sunt notificările de plată pentru lunile septembrie și octombrie. Ei adaugă că la baza întârzierilor stau modificările succesive ale Ordonanței privind plafonarea prețului la energie. Furnizorii mai zic, de asemenea, că nu au avut timp să modifice programele informatice necesare pentru încadrarea consumatorilor în categoriile respective.


Cătălin Cîrnu: Ce putem face însă în aceste condiții, vom afla imediat de la invitatul de astăzi al Apelului Matinal, vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Zoltan Bege-Nagy. Bună dimineața!


Zoltan Bege-Nagy: Bună dimineața!


Cătălin Cîrnu: Mulți dintre furnizori au anunțat deja că nu au timp să-și actualizeze softurile pentru a face toate calculele, legea fiind însă spre modificare în Parlament. Ce trebuie făcut sau mai ales, ce ar trebui să plătim? Poate așteptăm factura când va fi să vină?


Zoltan Bege-Nagy: Haideți să precizăm niște lucruri. Deci, ultima dată când s-a modificat această Ordonanţă de urgență care plafonează prețurile la energie electrică și gaze naturale, a fost la 1 septembrie. De la 1 septembrie s-au operat niște modificări, modificări care nu vizează neapărat toți consumatorii. În primul rând, n-a fost nicio modificare legată de prețuri și plafonul la gaze naturale, nici pentru consumatorii casnici, nici pentru consumatori industriali, ci modificarea pentru consumatorii casnici la energie electrică îi vizează doar pe cei care beneficiază de plafonul la valoarea de 80 de bani și că sunt trei categorii de consumatori. Prima categorie - sunt cei care în 2021 au avut un consum mediu lunar de până la 100 de KWh și beneficiază de plafonul de 68 de bani. Şi în această categorie sunt puțin peste 5 milioane de de consumatori, de gospodării, deci majoritatea se încadrează aici. Mai bine de jumătate din blocurile de consum sunt în această categorie. A doua categorie sunt cei care în 2021 au avut un consum mediu lunar între 100 și 300 de KWh și aici sunt 3,4 milioane de consumatori. Şi a treia, cei care au fost peste 300 și nu beneficiază de plafonare. Sunt aproximativ 700.000 de consumatori. Modificările care au intervenit la 1 septembrie îi vizează doar pe cei din a doua categorie, Cei care beneficiază de plafonul de 80 de bani, cu consum între 100 și 300 de KWh în 2021 lunar. Modificarea constă în faptul că, nu vor mai beneficia de întreagă cantitate de plafon pentru întreaga cantitate, doar până la 255 de KWh lunar. Ei ar putea să fie vizați de niște întârzieri la facturare, pentru că pentru celelalte categorii nu s-a schimbat legea. Ce e de făcut? Am văzut, unii furnizori și-au notificat clienții că facturile vor târzia, alții din contră, au trimis notificări că nu vor fi întârzieri. Totuși, a trecut aproape o lună și jumătate din acel moment. Bănuiesc că ar fi trebuit să fie timp suficient pentru a adapta sistemele informatice. Sunt două lucruri. Ori fiecare gospodărie, care cât de cât știe lunar cât plătește pentru factura la energie electrică, pune deoparte suma respectivă, la momentul în care vine factura care va conține un consum pe o perioadă mai lungă de timp decât o lună, cu cât sunt obișnuiți de obicei, să aibă cu ce să plătească sau se pot face plăți chiar și fără factură, în contul curent care este, care apare pe fiecare factură, o sumă aproximativă cu cât era factura și până acum.


Daniela Petrican: Dar, date fiind condițiile actuale, există credeți în mod real riscul ca populația să încheie anul cu facturi mai mari pentru energie, adică să fie acumulate în timp scurt mai multe facturi succesive cu valori mari?


Zoltan Nagy-Bege: Păi acuma depinde de fiecare gospodărie cât consumă și dacă beneficiază sau nu beneficiază de plafon. Prețurile cu siguranță nu se vor modifica pentru primele două categorii, cei care beneficiază de plafon de 68 de bani sau de 80 de bani, deci prețurile sunt aceleași. Deci din motiv de modificare de preț facturile nu vor crește. Facturile pot să crească pentru că se vor factura perioade mai lungi, nu doar o lună, se vor factura la o lună și jumătate sau chiar două luni. Acela ar putea să fie motivul creșterii facturilor. Sigur, pot apărea situații care nu au nicio legătură cu modificarea legislativă și din alte motive să fie facturate cantități mai mari, nu știu, pentru că contorul nu a fost citit o perioadă relativ lungă de timp și se face o regularizare. De la 1 ianuarie anul acesta este obligatoriu în cazul consumatorilor de energie electrică casnici ca distribuitorii să citească cel puțin o dată la fiecare trei luni contorul, deci regualizările nu ar trebui să depășească trei luni, dar mai sunt scăpări și am efectuat niște controale și am găsit nereguli în această privință. În același timp, fiecare consumator are dreptul să citească contorul lunar și să comunice indexul contorului, situație în care furnizorul este obligat să factureze în baza contorului comunicat de către client.


Cătălin Cîrnu: Ce putem face dacă un furnizor ne trimite un e-mail prin care ne spune că a scumpit prețul energiei electrice sau al gazului? Avem vreo soluție?


Zoltan Nagy-Bege: Categoria de clienți care beneficiază de plafon până la 31 august 2023, deci până anul viitor la sfârșitul verii, indiferent de ce evaluări sunt prevăzute în contract, vor primi prețul plafonat. Și aici se încadrează, cum am spus, peste 8 milioane și jumătate /.../ milioane de gospodării. Cei care nu beneficiază de plafon și am spus că sunt aproximativ 700.000, chiar dacă primesc asemenea notificări și prețul poate să apară chiar șocant, trebuie să știe că există o protecție și pentru această categorie de clienți. Adică aceeași ordonanță 27, încă din 1 aprilie prevede faptul că, și pentru această categorie, furnizorii sunt obligați să factureze lună de lună cu prețul mediu de achiziție din piața en gros a energiei al furnizorului, la care se poate adăuga o valoare fixă de 7.3 bani pe kW/h care acoperă cheltuielile de furnizare și marja furnizorului. Deci, este un control pentru a nu fi umflate facturile și chiar dacă în contract apare o valoare mai mare, prețul cu care va fi facturat consumul de energie va varia lună de lună, în funcție de evoluția pieței, dacă prețurile vor scădea - și vedem că din august încoace prețurile au scăzut - probabil că și prețul final facturat pentru această categorie o să scadă.


Cătălin Cîrnu: Dar știți ce nu am aflat și vorbesc nu doar de noi, ci de noi românii - de ce a crescut atât de mult prețul energiei electrice, în condițiile în care energia hidro a rămas la același cost de fabricație, să spun, energia nucleară, de asemenea. România exportă, dar și importă. Sunt... nu știu, mici repere de care suntem și noi întrebați de către ascultători. Avem vreo explicație?


Zoltan Nagy-Bege: O explicație bineînțeles că există. Sunt destul de tehnice, este o piață destul de complicată. Ceea ce trebuie să știm este că de principiu în piața energiei prețul din piața en gros nu are foarte multă legătură cu costurile de producție. Europa, în urmă cu 15 ani și-a ales acest model de piață care este aplicat și la momentul respectiv s-a optat pentru acest model de piață pentru a sprijini producția de energie regenerabilă. Din păcate, în acest moment prețurile mari pe piața de energie electrică sunt din cauza prețurilor mari la gaze naturale. Până când Europa va avea nevoie de energie electrică produsă din gaze naturale, gaze naturale care în acest moment, cum am spus, se tranzacționează la niște prețuri foarte mari, până atunci, și prețul energiei va fi mare. Se fac niște analize.


Cătălin Cîrnu: Dar nu contează. Scuze! Nu contează că noi producem destulă energie, ca să o spun pe românește, la prețuri rezonabile. Am uitat și de energia eoliană.


Zoltan Nagy-Bege: România nu mai este o piață izolată. Suntem cuplați cu piețele europene și prețurile nu mai sunt locale. Ne-am asumat în 2007, când am aderat la Uniunea Europeană, să integrăm piețele de energie și de gaze naturale în piața europeană și din păcate, nu mai suntem o insulă în care prețurile să fie influențate, da, doar pe plan local. Prețurile sunt influențate de piețele europene.


Cătălin Cîrnu: Am priceput. Și o ultimă întrebare acum, dacă tot ați fost invitatul nostru: vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Zoltan Nagy-Bege - invitatul de astăzi, le reamintesc ascultătorilor - economisește energia electrică și cum o face, așa de curiozitate?


Zoltan Nagy-Bege: Bineînțeles. Și cred că în aceste vremuri toată lumea ar trebui să o facă. Trebuie să fim atenți, chiar dacă nu ne permitem să facem investiții în acest moment în niște instalații mai eficiente sau, în general, în eficiență energetică. Măcar ar trebui să fim atenți să evităm risipa.


Daniela Petrican: Dar ce ați făcut dumneavoastră, în mod special?


Cătălin Cîrnu: Noi vom stinge două becuri din studio. Promitem!


Zoltan Nagy-Bege: Exact asta fac și eu, nu mai folosesc luminile din curte, de exemplu, luminile exterioare sau la minimum, cât se poate, și în casă am grijă să nu aprind becurile, dacă nu e nevoie. Deocamdată nu folosesc încălzirea, dar cu siguranță o să scad cel puțin cu un grad temperatura medie pe timpul iernii și multe alte mici măsuri care, cumulate, dau rezultate.


Cătălin Cîrnu: Da, câte un pic-pic-pic de la fiecare. Mulțumim pentru discuția pe care am purtat-o!


Zoltan Nagy-Bege: Și eu vă mulțumesc! Zi bună!


Cătălin Cîrnu: Zi frumoasă tuturor! Zoltan Nagy-Bege, vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, a fost invitatul de astăzi al „Apelului matinal” și, printre răspunsurile diplomatice ale domniei sale, cred că am priceput cu toții despre ce este vorba.

Traficul rutier pe drumul din Sinaia spre Cota 1400 a fost închis
România 22 Decembrie 2024, 09:40

Traficul rutier pe drumul din Sinaia spre Cota 1400 a fost închis

Pe sectorul de drum în cauză se va interveni pentru deszăpezire, imediat după ce condițiile meteo vor permite acest lucru,...

Traficul rutier pe drumul din Sinaia spre Cota 1400 a fost închis
CNS "Cartel ALFA" critică eventualele politici de austeritate
România 22 Decembrie 2024, 09:29

CNS "Cartel ALFA" critică eventualele politici de austeritate

CNS "Cartel ALFA" critică eventualele politici de austeritate și măsurile economice bazate pe tăieri și înghețări de venituri.

CNS "Cartel ALFA" critică eventualele politici de austeritate
35 de ani de Revoluție: "Uitând istoria negăm sacrificiul oamenilor acestora"
România 22 Decembrie 2024, 09:09

35 de ani de Revoluție: "Uitând istoria negăm sacrificiul oamenilor acestora"

Rudele eroilor Revoluției române: Uitând istoria negăm sacrificiul oamenilor acestora, negăm toate sacrificiile și toate...

35 de ani de Revoluție: "Uitând istoria negăm sacrificiul oamenilor acestora"
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
România 22 Decembrie 2024, 09:02

Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru

Fiecare delegație are alocată o jumătate de oră pentru discuții, dar nu se știe dacă toate aceste formațiuni vor și veni la...

Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Jurnaliștii francofoni condamnă derapajele grave la adresa jurnaliștilor de către reprezentanții AUR și SOS România
România 21 Decembrie 2024, 15:23

Jurnaliștii francofoni condamnă derapajele grave la adresa jurnaliștilor de către reprezentanții AUR și SOS România

Asociația "Societatea Presei și a Ziariștilor Francofoni" consideră că aceste acțiuni din ultimele zile, cărora le-au căzut...

Jurnaliștii francofoni condamnă derapajele grave la adresa jurnaliștilor de către reprezentanții AUR și SOS România
Negocieri în vederea formării viitorului guvern, reluate la Palatul Parlamentului
România 21 Decembrie 2024, 13:49

Negocieri în vederea formării viitorului guvern, reluate la Palatul Parlamentului

Se știe că va fi o structură guvernamentală formată din 16 ministere, dintre care opt vor reveni PSD, cinci PNL și trei...

Negocieri în vederea formării viitorului guvern, reluate la Palatul Parlamentului
FOTO: Ceremonii  în memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertate în 21 decembrie 1989
România 21 Decembrie 2024, 13:45

FOTO: Ceremonii în memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertate în 21 decembrie 1989

Sute de oameni au participat la slujba religioasă de la troița din Piața Universității, în memoria eroilor care s-au jertfit...

FOTO: Ceremonii în memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertate în 21 decembrie 1989
Manifestări dedicate Revoluţiei din decembrie 1989, la Bucureşti
România 21 Decembrie 2024, 11:42

Manifestări dedicate Revoluţiei din decembrie 1989, la Bucureşti

Rudele eroilor Revoluției române: Uitând istoria negăm sacrificiul oamenilor acestora, negăm toate sacrificiile și toate...

Manifestări dedicate Revoluţiei din decembrie 1989, la Bucureşti