Președintele, nemulțumit de cum tratează Parlamentul solicitările justiției
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat nemulţumirea legată de modul în care Parlamentul continuă să trateze solicitările justiţiei.
Articol de Oana Bâlă, 01 Aprilie 2015, 08:11
Semnarea acordului pentru creşterea bugetului Apărării, refacerea încrederii între stat şi cetăţean, dar şi redobândirea respectului şi a credibilităţii României în exterior sunt câteva dintre realizările pe care preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că le-a obţinut în primele 100 de zile ale mandatului.
În cadrul unei conferinţe de presă, susţinută ieri, şeful statului şi-a exprimat, însă, o nemulţumire legată de modul în care Parlamentul continuă să trateze solicitările justiţiei şi faptul că procedurile de urgentare a ridicării imunităţii nu au fost onorate.
Şeful statului a mai precizat că, după vizitele pe care le-a făcut în mai multe ţări europene, România a început să îşi redobândească respectul şi credibilitatea.
Cea mai mare nemulţumire rămâne însă modul în care Parlamentul continuă să trateze cererile justiţiei, iar acest lucru poate afecta, în opinia sa, aderarea României la Spaţiul Schengen.
"Fiecare episod în care justiţia este blocată în Parlament înseamnă un pas înapoi în recâştigarea încrederii publice şi o sursă de pierdere a legitimităţii, iar efectele depăşesc momentul unui vot.
"Despre politicienii suspectaţi de corupţie şi fuga de justiţie vreau să subliniez că există o probă pe care, dacă nu o treci, nimic şi nimeni nu te poate ajuta.
"Această probă se referă la integritatea personală.
"Ea nu se poate mima oricâte încercări ai face.
"În politică, dacă ai greşit grav, demisionezi", a afirmat Klaus Iohannis.
Finalizarea proiectelor de reformă a instituţiilor politice rămâne prioritară până la sfârşitul actualei sesiuni parlamemtare, a mai spus preşedintele Klaus Iohannis şi a anunţat că va urmări cu atenţie soluţia legislativă pentru asigurarea votului românilor din diaspora, va continua seria întâlnirilor externe şi va finaliza strategia de apărare a ţării.