Preşedintele Klaus Iohannis în rol de mediator
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va încerca o mediere între Guvern şi Banca Naţională.
Articol de Florin Lepădatu, 24 Aprilie 2018, 07:18
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va încerca o mediere între Guvern şi Banca Naţională.
El a spus că îi va invita la Cotroceni, în zilele următoare, pe reprezentanţii celor două instituţii, cu scopul de a ajunge la un numitor comun.
Declaraţia şefului statului vine în contextul în care responsabili guvernamentali au apreciat că BNR ar avea o parte din vină pentru creşterea ratei inflaţiei.
Ipoteza nu este împărtăşită de Banca Centrală şi nici de preşedinte, care pun majorarea inflaţiei şi a dobânzilor în seama politicilor executivului din ultima vreme.
Totodată, Klaus Iohanis a revenit cu precizări privind mutarea Ambasadei României în Israel la Ierusalim.
Oana Bâlă are detalii despre cele două teme abordate de şeful statului: "Şeful statului a afirmat că medierea are ca scop identificarea problemelor şi a măsurilor care trebuie luate pentru a îmbunătăţi situaţia, în contextul în care, în opinia sa, în ultima vreme s-a mers cam departe cu afirmaţii destul de contondente.
Klaus Iohannis: "Acea abordare, de a arunca în curtea BNR-ului inflaţia sau creşterea dobânzilor, este una fundamental greşită şi nu va rezolva absolut nimic.
Este fundamental greşit să acuzi, nu ştiu, investitorii străini sau firmele străine de creşterea inflaţiei, de creşterea dobânzilor.
Nu.
Policitile discutabile ale guvernelor PSD şi în domeniul salarizării şi în domeniul economic şi în domeniul fiscal au dus la aceste nelinişti în piaţă şi au dus, implicit, la creşterea inflaţiei şi la creşterea dobânzilor."
Preşedintele României este de părere că problemele pot fi rezolvate doar printr-o abordare responsabilă şi prin nişte politici guvernamentale sustenabile.
Pe de altă parte, referindu-se la eventuala mutare a Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, şeful statului a spus că avut săptămâna trecută o convorbire telefonică destul de lungă cu premierul Viorica Dăncilă pe această temă, pentru a explica mai multe chestiuni.
În opinia sa, o discuţie exploratorie privind mutarea ambasadei nu este greşită, însă trebuie să fie respectată legislaţia internaţională.
El a adăugat că România a avut până acum o abordare diplomatică echilibrată, respectată de către toate părţile implicate."