Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Augustin Zegrean: Președintele interimar are toate atribuțiile președintelui ales

"Apel matinal" - Invitat: Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale.

Augustin Zegrean: Președintele interimar are toate atribuțiile președintelui ales
Augustin Zegrean. Foto: Arhivă / SRR.

Articol de Daniela Petrican, Cătălin Cîrnu, 11 Februarie 2025, 09:06

Președintele României, Klaus Iohannis, și-a anunțat luni demisia din funcția de șef al statului, urmând să predea oficial mâine cheile, dar și responsabilitățile de la Palatul Cotroceni. Într-o declarație de presă, el a argumentat această decizie "din dorința de a nu arunca România într-o criză politică". În această situație, funcția de președinte interimar îi revine acum, potrivit Constituției, președintelui Senatului, Ilie Bolojan.

Șeful statului a mai spus că nu a încălcat niciodată Constituția și a atenționat asupra pericolului intrării României în criză, dacă se va declanșa și referendumul pentru demiterea președintelui, iar efectele s-ar vedea atât în plan intern, cât și în plan extern. Invitat la "Apel matinal" este judecătorul Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale a României. Domnule judecător, a încălcat Constituția președintele României, Klaus Iohannis?
Este o întrebare, o întrebare la care e greu de răspuns. Noi am mai avut suspendări de două ori pe ultima perioadă. Am fost prezent în Curtea Constituțională la ultima dintre ele. Și atunci, de fiecare dată, Curtea a spus că nu este cazul să fie suspendat președintele, că el nu a încălcat... Constituția spune că 'a comite fapte grave prin care încalcă Constituția'. Deci e complicat să spui. Curtea de două ori a fost sesizată și de două ori a spus că nu sunt motive să fie suspendat. Cred că același lucru s-ar fi spus și de data aceasta.

SUSPENDAREA A RĂMAS FĂRĂ OBIECT

Dacă demersurile din Parlament vor continua, ce poate urma și în ce situație se va afla președintele Iohannis?

Nu au cum să mai continue, pentru că, practic, el de miercuri nu mai este președinte. Dacă își dă demisia, gata, s-a terminat, ce să suspende? Ce să mai suspende, dacă el nu mai este președinte? Deci ori se vor opri, ori cred că s-au oprit deja în toată procedura aceasta cu suspendarea, pentru că a rămas fără obiect.

Așadar, normal, logic, nu s-ar justifica demersul opoziției de demitere, dar nici revenirea. Nu știu, după ce demisionezi, poți să revii asupra deciziei?
Păi nu mai poate să revină asupra deciziei. Nu, aici, nu, nu-i cu joaca, nu ne jucăm de-a țara. Adică el a luat o hotărâre serioasă și a fost anunțată în toată lumea, toată lumea știe deja de hotărârea aceasta. Deci nu mai cazul să facem speculații pe revenirea președintelui asupra acestei decizii, pentru că postul va fi începând de mâine ocupat de președintele interimar.

PREȘEDINTELE INTERIMAR NU POATE DIZOLVA PARLAMENTUL

Ce prerogative va avea președintele interimar?
Are aceleași aceleași prerogative ca și președintele ales. Trei dintre ele, din cele prevăzute de Constituție, nu le poate exercita, adică nu poate să transmită mesaje Parlamentului. Practic, de aceea se şi duce astăzi în Parlament, pentru că mâine nu mai poate să o facă. Nu poate să dizolve Parlamentul și nu poate să convoce referendum pe perioada cât este președinte interimar. În rest, are toată răspunderea ca un președinte obișnuit și toate atribuțiile.
Și care poate fi durata mandatului său?
Durata mandatului după Constituţie este de trei luni, dar sigur ar trebui ca în aceste trei luni Parlamentul să, adică Guvernul să organizeze alegeri pentru alegerea unui nou președinte, numai că deja acest demers a pornit. Practic, cele trei luni se vor împlini după după primul tur de scrutin, așa că nu cred că mai este cazul ca Parlamentul nu mai schimbe ceva. Adică Guvernul să schimbe ceva în procedura aceasta electorală.

LA NOI PREȘEDINTELE NU ÎȘI POATE GRAȚIA FAMILIA ȘI PRIETENII ÎN ULTIMA ZI DE MANDAT

Nimeni nu se gândea la situația pe care o trăim cu toții astăzi, dar, ipotetic vorbind, dacă se va întâmpla același lucru, cu anularea alegerilor în turul secund?
Mi-e greu să cred că același lucru se va întâmpla. Dacă se va întâmpla, vom proceda din nou la alte alegeri și tot așa, până când vom reuși să alegem un președinte în România. Dar nu cred că se va mai ajunge în așa ceva.
Tocmai de aceea spuneam de o situație ipotetică, dar există obligații specifice pe care președintele încă în funcție le mai are după ce și-a anunțat demisia? Adică astăzi are toate prerogativele, nu?
Acum nu suntem ca... probabil că vă gândiţi la preşedintele american, care îşi graţiază familia și prietenii în ultima zi de mandat. La noi nu poate să facă acest lucru. Deci, practic, nu, nu are nimic special de făcut astăzi sau mâine.
Dar apropo de curiozități, decorarea celor trei magistrați de la Curtea Constituțională credeți că era în program?
Nu cred și nu știu de ce a avut loc aceasta, mă rog, și președintele BăsescU i-a decorat pe toți judecătorii Curții Constitiţionale și doi magistrați asistenți în 2000... înainte de ultima suspendare, când Curtea a împlinit 25 de ani de activitate. Nu știu de ce, nu știu care a fost motivul pentru care i-a decorat acum.

NU VA URMA O PERIOADĂ NORMALĂ

Dar credeți că există riscuri sau poate fi, totuși, evitată o eventuală criză politică - cea invocată, de altfel și de președintele Klaus Iohannis?
Păi, acum, depinde ce înțelege fiecare prin criză politică. Din moment ce vom avea de mâine un președinte interimar, lucrurile sper că vor decurge normal. Sigur, nu va fi chiar o perioadă normală, pentru că este perioada aceasta electorală și nici perioada electorală nu o perioadă normală, pentru că e a doua oară când încearcă să se aleagă președintele și va fi mult zgomot în perioada aceasta și multă, multă bătaie cap, dar nu pentru cetățeni. Cetăţenii vor fi doar spectatori la povestea asta.
Cetățenii vor fi cei care vor vota, până la urmă, noul președinte al României.
/Sper/ să o facă.
Amintindu-ne de predarea mandatului de către Traian Băsescu și venirea lui Klaus Iohannis la Cotroceni, în această situație, cum credeți că va preda cheile, să zicem, actualul președinte, viitorului președinte interimar?
Păi sper că se vor întâlni la la Cotroceni sau undeva se vor întâlni și vor discuta despre ce este de făcut în situațiile urgente, pentru că practic, preşedintele predă dosarele care sunt în lucru la preşedinție în această perioadă. Dar nu va fi publică această predare, nu este cu festivități, nu va fi aşa.

LUCRURILE SE VOR LINIȘTI NUMAI DUPĂ ALEGEREA PREȘEDINTELUI

Din ce simțiți dumneavoastră, din experiența dumneavoastră, credeți că lucrurile se vor liniști? La nivel politic, evident.
Numai după alegerea președintelui.
Până atunci, așteptăm, așteptăm și lista de candidați. Avem o certitudine. Astăzi este ultima zi în care își exercită prerogativele de președinte al României pentru Klaus Iohannis. De mâine vom avea președinte interimar. Corect?
Așa este. De mâine, domnul Bolojan va fi cel care va prelua activitatea aceasta de preşedinte al României, preşedinte interimar. Nu este nimic schimbat în viața lui. El, după trei luni, se va întoarce la Parlament, dacă nu va lua altă decizie.

Etichete : augustin zegrean
Subiectul zilei - Invitat: Augustin Zegrean
România 20 Mai 2020, 20:33

Subiectul zilei - Invitat: Augustin Zegrean

Subiectul zilei - Invitat: Augustin Zegrean
Raed Arafat: ”112 este numărul la care dai telefon când e nevoie de salvare de viață”
România 11 Februarie 2025, 15:28

Raed Arafat: ”112 este numărul la care dai telefon când e nevoie de salvare de viață”

Peste o sută de clădiri din 30 de judeţe vor fi iluminate, marți, în roşu cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112.

Raed Arafat: ”112 este numărul la care dai telefon când e nevoie de salvare de viață”
Câteva platforme online administrate de Autoritatea pentru Digitalizarea României nu funcţionează
România 11 Februarie 2025, 15:18

Câteva platforme online administrate de Autoritatea pentru Digitalizarea României nu funcţionează

Mai multe platforme online administrate de Autoritatea pentru Digitalizarea României nu funcţionează din cauza unor...

Câteva platforme online administrate de Autoritatea pentru Digitalizarea României nu funcţionează
Liberalii se reunesc pentru a valida propunerea de preşedinte interimar al partidului
România 11 Februarie 2025, 15:10

Liberalii se reunesc pentru a valida propunerea de preşedinte interimar al partidului

Liberalii se reunesc, marți seară, pentru a valida propunerea de preşedinte interimar al partidului, după ce Ilie Bolojan s-a...

Liberalii se reunesc pentru a valida propunerea de preşedinte interimar al partidului
Dosar penal la un liceu din Constanța
România 11 Februarie 2025, 14:45

Dosar penal la un liceu din Constanța

Un elev a pulverizat spray cu piper iritant în clădire, iar mai mulţi copii au fost transportaţi la spital.

Dosar penal la un liceu din Constanța
Marian Artimon/ Sindicatul Metrorex: Am cerut să se respecte legea
România 11 Februarie 2025, 13:28

Marian Artimon/ Sindicatul Metrorex: Am cerut să se respecte legea

Potrivit sindicatului, miercuri conducerea Metrorex ar putea lua în discuție aplicarea prevederilor contractului colectiv de...

Marian Artimon/ Sindicatul Metrorex: Am cerut să se respecte legea
Reuniune a CCR pentru constatarea vacanței funcției de șef al statului
România 11 Februarie 2025, 13:09

Reuniune a CCR pentru constatarea vacanței funcției de șef al statului

Ulterior, judecătorii CCR vor trimite o scrisoare către Guvern şi Parlament pentru a se stabili cine ocupă provizoriu acest...

Reuniune a CCR pentru constatarea vacanței funcției de șef al statului
Tinerii de până în 30 de ani se pot califica la locul de muncă
România 11 Februarie 2025, 12:47

Tinerii de până în 30 de ani se pot califica la locul de muncă

Angajatorii primesc câte 2.250 de lei pe lună pentru fiecare ucenic pe care l-au angajat.

Tinerii de până în 30 de ani se pot califica la locul de muncă