Premierul V. Dăncilă transmite felicitări de Ziua Naţională a Maghiarilor
"Ziua Maghiarilor de Pretutindeni este un prilej de a sărbători comunitatea maghiară din România şi relaţiile reciproce de bună convieţuire", a precizat premierul Viorica Dăncilă.

Articol de Radiojurnal, 15 Martie 2018, 13:36
Cu prilejul Zilei Naţionale a Maghiarilor, premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj de felicitare în care a menţionat: Este momentul unei mutări de accent pe lucrurile care îi unesc pe români şi maghiari şi care sprijină legăturile interumane, schimburile culturale, perspectiva europeană comună, promovarea tradiţiilor şi a obiceiurilor care ne definesc.
Mesajul premierului a fost remis Agenţiei ungare de Presă MTI de Biroul de Presă al Guvernului României.
În acest mesaj premierul României a precizat: Ziua Maghiarilor de Pretutindeni este un prilej de a sărbători comunitatea maghiară din România şi relaţiile reciproce de bună convieţuire pe care le-am dezvoltat, în ultimele decenii, pe teritoriul ţării noastre.