Premierul Marcel Ciolacu: Mesaj de felicitare cetățenilor Republicii Moldova
Republica Moldova aniversează Ziua Independenței.
Articol de Radiojurnal, 27 August 2024, 12:30
Premierul Marcel Ciolacu a transmis marți un mesaj de felicitare - din partea sa și a guvernului - tuturor cetățenilor Republicii Moldova la aniversarea Zilei Independenței.
Într-o postare pe pagina de Facebook a executivului, el a menționat că l-a reasigurat pe omologul său, Dorin Recean, că România va fi și în viitor, la fel ca până acum, în prima linie a eforturilor de consolidare a parcursului european, stabilității și dezvoltării democratice a statului vecin.
Vorbim aceeași limbă, avem aceeași cultură și istorie - a scris premierul român, care a adăugat că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană și s-a declarat convins că la referendumul din 20 octombrie votanții vor reafirma răspicat acest adevăr.