Premierul Dăncilă, invitată la Cotroceni pentru consultări
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă prin care o invită pentru consultări la Palatul Cotroceni, mâine, la ora 11:30.
Articol de Radiojurnal, 05 Septembrie 2018, 12:34
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă prin care o invită pentru consultări la Palatul Cotroceni, mâine, la ora 11:30, având în vedere opiniile exprimate de guvern în legătură cu necesitatea rectificării bugetare pe anul acesta.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, consultările vizează clarificarea unor aspecte care ţin de rectificarea bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită.
La această întâlnire au fost invitaţi şi miniştrii de resort.
Ulterior acestor consultări, preşedintele României urmează să convoace o nouă şedinţă a CSAT în vederea reluării discuţiilor referitoare la avizarea rectificării bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul acesta.