Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Premieră la Radio România Actualităţi: Exploziv, de Elise Wilk

Comunicat: Joi, 8 iunie, de la ora 23:05, la Radio România Actualităţi, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi, în premieră, Exploziv, de Elise Wilk.

Articol de Radiojurnal, 06 Iunie 2017, 17:38

Joi, 8 iunie, de la ora 23:05, la Radio România Actualităţi, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi, în premieră, Exploziv, de Elise Wilk, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihnea Chelaru.

În distribuţie: Daniela Ioniţă, Adriana Trandafir, Vlad Bârzanu, Alexandru Voicu, Răzvan Ursuleanu, Ana-Maria Bălescu, Adrian Dima, Silvana Ionescu, Marcela Nistor, Alin Potop, Alexandra Răduţă şi copilul Vlad Stanciu. Regia de studio: Janina Dicu. Sound design: Mihnea Chelaru. Înregistrări de teren: Bogdana Dumitrescu. Manager de locaţie: Simona Vasiliu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu.

Avanpremiera cu public a spectacolului va avea loc miercuri, 7 iunie, ora 17:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române (str. N. Creţulescu, nr. 8). Intrarea este liberă.
După succesul precedentei montări radiofonice cu Pisica verde, premiată în 2016 cu medalia de argint la secţiunea Best Drama Special la New York Festivals World's Best Radio Programs 2016, regizorul Mihnea Chelaru revine la dramaturgia Elisei Wilk şi explorează dimensiunea sonoră a acestei poveşti plasate într-un liceu al zilelor noastre. Exploziv reia problematica vârstei formării şi a trecerii pragului maturizării citite din perspectiva crizei vârstei de mijloc traversate de mama personajului principal.
Piesa de teatru Exploziv este o reinterpretare în cheie contemporană a mitului Bacantelor, cu accentul mutat pe relaţia mamă-fiu (Agave-Penteu). Elise Wilk plasează personajele piesei într-un liceu din zilele noastre, iar relaţiile mamă-fiu, profesori-elevi descriu dificultăţile de adaptare şi autocunoaştere specifice vârstei. Piesa face trimitere prin numele personajelor şi prin relaţia dintre ele la teatrul antic, dar reinterpretarea mitului antic al Bacantelor depăşeşte clişeul crizei excesului specific vârstei şi pune în discuţie efectele autorităţii, ale presiunii performanţei şcolare şi ale lipsei comunicării în familie asupra echilibrului fragil al adolescenţilor aflaţi la vârsta formării. Elise Wilk ne declara, în interviul acordat în exclusivitate: „În primul rând, îmi place să scriu despre adolescenţi, iar în al doilea rând, din păcate, în 2012 când am scris eu Pisica verde, nu existau prea multe texte despre şi pentru adolescenţi în dramaturgia românească şi nici traduceri. De aceea mi s-a părut că este o grupă de vârstă neglijată de teatrele din România şi m-am decis să continui să scriu pentru ea. Pentru mine Exploziv este mai mult povestea Agavei, o femeie matură, decât a celorlalţi. Ea se află la un fel de criză a vârstei de mijloc, se caută pe ea şi Penteu devine victima crizei mamei”.

Elise Wilk este o voce reprezentativă a dramaturgiei emergente de azi. Tânăra autoare, născută în 1981, a studiat jurnalistica la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi are un dublu masterat, unul de literatură şi comunicare la Universitatea Transilvania Braşov şi altul de scriere dramatică la Universitatea de Arte Târgu Mureş. S-a lansat ca dramaturg în 2008, câştigând concursul dramaAcum5 cu piesa S-a întâmplat într-o joi. De atunci, piesele ei de teatru au fost puse în scenă la teatre din Bucureşti, Târgu Mureş, Petroşani, Iaşi şi Craiova, fiind apreciate pentru subiectele care explorează vârsta adolescenţei. Notorietatea a câştigat-o, însă, în 2012 cu Pisica verde, tradusă deja 6 limbi, montată în egală măsură în teatre profesioniste, dar jucată şi de trupe şcolare de elevi. Aceasta, alături de Avioane de hârtie şi Crocodil (premiată la secţiunea dramaturgie la Bacău Fest Monodame - aprilie 2016), formează trilogia adolescenţei. Elise Wilk este unul dintre cei 10 dramaturgi români selectaţi în programul internaţional Fabulamundi. Playwriting Europe, iar în 2015 s-a aflat printre cei patru dramaturgi selectaţi în programul Hot Ink la Teatrul Lark din New York.

Încep înscrierile în clasa pregătitoare
România 31 Martie 2025, 21:50

Încep înscrierile în clasa pregătitoare

Părinții copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august pot depune dosarele de înscriere la secretariatele...

Încep înscrierile în clasa pregătitoare
De miercuri, cetăţenii UE intră în Marea Britanie doar dacă au autorizație electronică de călătorie
România 31 Martie 2025, 21:48

De miercuri, cetăţenii UE intră în Marea Britanie doar dacă au autorizație electronică de călătorie

Guvernul britanic a impus această măsură pentru a reduce imigrația ilegală și pentru a consolida securitatea la frontiere.

De miercuri, cetăţenii UE intră în Marea Britanie doar dacă au autorizație electronică de călătorie
Restaurantele și hotelurile de pe litoral, în plină campanie de recrutare de personal
România 31 Martie 2025, 20:15

Restaurantele și hotelurile de pe litoral, în plină campanie de recrutare de personal

Sezonul estival începe oficial pe 1 mai.

Restaurantele și hotelurile de pe litoral, în plină campanie de recrutare de personal
Restricții pe A2 București - Constanța până pe 12 aprilie
România 31 Martie 2025, 19:05

Restricții pe A2 București - Constanța până pe 12 aprilie

Se fac lucrări de reparație la rosturile de dilatație, care impun restricționarea circulației pe a doua bandă și parțial pe...

Restricții pe A2 București - Constanța până pe 12 aprilie
Agerpres va putea înființa, administra și finanța un muzeu al presei
România 31 Martie 2025, 19:00

Agerpres va putea înființa, administra și finanța un muzeu al presei

Comisia pentru cultură a Senatului a avizat favorabil o propunere legislativă în acest sens, inițiată de parlamentari PNL.

Agerpres va putea înființa, administra și finanța un muzeu al presei
Simularea Evaluării: Rezultate mai slabe la limba română decât la matematică
România 31 Martie 2025, 18:56

Simularea Evaluării: Rezultate mai slabe la limba română decât la matematică

La limba română, procentul de note mai mari de 5 a fost de 64,01%, în timp ce la matematică acesta a fost de 71,97%.

Simularea Evaluării: Rezultate mai slabe la limba română decât la matematică
Un an de la prima etapă a aderării României la Schengen
România 31 Martie 2025, 18:52

Un an de la prima etapă a aderării României la Schengen

De la începutul acestui an, România este membru deplin al spațiului european de liberă circulație.

Un an de la prima etapă a aderării României la Schengen
Senatul a respins moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei
România 31 Martie 2025, 18:30

Senatul a respins moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei

Senatul a respins moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja, inițiată de parlamentari AUR, SOS...

Senatul a respins moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei