Poliţiştii au amendat mai mulţi taximetrişti din zona unor aeroporturi
Poliţiştii au amendat mai mulţi taximetrişti din zona unor aeroporturi internaţionale din România .
Articol de Radiojurnal, 05 August 2016, 15:04
Poliţiştii au amendat mai mulţi taximetrişti din zona unor aeroporturi internaţionale din România.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, în doar două ore poliţiştii de la transporturi au dat 22 de amenzi contravenţionale în valoare de 4500 de lei pentru abateri de la normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice, activitatea de taximetrie şi închiriere de maşini în zonele aeroporturilor din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Bacău şi Iaşi.
IGPR precizează că acţiunile desfăşurate de poliţie vizează creşterea siguranţei transportului public de persoane în zona aeroporturilor şi vor continua şi în perioada următoare.