Poliţist, depistat că ar fi utilizat substanţe psihoactive
El a fost retras din dispozitivul de pe raza de competenţă a oraşului Şomcuta Mare şi condus la spital, unde i-au fost recoltate probe de sânge.
Articol de Radiojurnal, 25 Aprilie 2024, 12:39
Un poliţist din Maramureş a fost depistat că ar fi utilizat substanţe psihoactive, după o testare înaintea intrării în serviciu.
Acesta a fost retras din dispozitivul de pe raza de competenţă a oraşului Şomcuta Mare şi condus la spital, unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii prezenţei în organism a substanţelor psihoactive.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie, compartimentul Control Intern continuă în aceste momente activităţile specifice în vederea dispunerii măsurilor legale.
Reprezentanţii IPJ Maramureş au mai precizat că la intrarea în serviciu, toţi poliţiştii sunt instruiţi şi evaluaţi din punct de vedere al capacităţii de exercitare a atribuţiilor ce le revin.