Poliţia Română: Radu Mazăre va fi adus în ţară pe 20 mai
Articol de Daniela Vasilescu, 15 Mai 2019, 14:18
Poliția Română a demarat de îndată formalitățile necesare aducerii in tara a lui Radu Stefan Mazăre, in urma informării transmise de autoritățile din Republica Madagascar, la data de 14 mai.
Potrivit unui comunicat al Politiei Romane, s-a constituit o escortă, formată din polițiști români, care se va deplasa în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internațional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc la data de 20 mai 2019.