PNRR va fi prezentat la Palatul Victoria
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României va fi prezentat la Palatul Victoria de premierul Florin Cîţu.
Articol de Radiojurnal, 02 Iunie 2021, 08:25
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României va fi prezentat astăzi, la Palatul Victoria, de premierul Florin Cîţu, vicepremierul Dan Barna şi ministrul proiectelor europene, Cristian Ghinea.
Evenimentul va fi transmis live pe paginile de Facebook şi YouTube ale Guvernului.
Planul a fost trimis Comisiei Europene şi cuprinde măsuri în educaţie, sănătate, transporturi, administraţie publică, pentru care România doreşte să atragă aproape 30 de miliarde de euro, fonduri comunitare.
Din opoziţie, Partidul Social Democrat spune că acest plan este un atac la adresa bugetarilor şi pensionarilor şi că banii europeni atraşi vor ajunge în conturile "firmelor de casă", abonate la contracte cu statul.