"Playbike - On the rocks" concurs de mountainbiking la Bunloc
''PlayBike - On The Rocks'' este inclus în Campionatul Naţional al Federaţiei Române de Ciclism pentru al treilea an consecutiv, precum şi în calendarul oficial internaţional.
Articol de Mădălin Iacob, Braşov, 23 August 2012, 14:29
''PlayBike - On The Rocks'', cel mai important eveniment internaţional de mountainbiking din România, revine cu a treia ediţie, în acest sfârşit de săptămână.
Locul de desfăşurare de anul acesta este Bunloc, lângă Braşov.
''PlayBike - On The Rocks'' este inclus în Campionatul Naţional al Federaţiei Române de Ciclism pentru al treilea an consecutiv, precum şi în calendarul oficial internaţional.
În lume sunt numai 11 concursuri de acest calibru, iar cele clasate mai sus de ''PlayBike - On The Rocks'' sunt doar etapele de Cupa Mondială şi Campionatul Mondial.
Sâmbătă, de la ora 12, va începe sesiunea de calificări, iar de la ora 15 concurenţii vor lua startul în finală.
Premiile sunt foarte generoase: 8.000 euro, iar prezenţa va fi una internaţională.
La ''On The Rocks'' nu vor concura doar bikerii, ci şi fotografi.
Cela mai bune două fotografii vor fi premiate cu 100 şi 50 de euro.