Peste 90 de staţii STB din Bucureşti vor primi denumiri noi
Peste 90 de staţii STB din Bucureşti vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate.

Articol de Radio România Actualităţi, 03 Martie 2025, 09:29
Peste 90 de staţii STB din Bucureşti vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate - a anunţat pe pagina sa de Facebook, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. Modificările vor fi făcute începând de luni şi se vor încheia la începutul lunii mai a acestui an. Călătorii vor avea o experienţă mai intituitivă, iar în cazul în care este relevant, va fi menţionată şi legătura cu staţiile de metrou.
Nicuşor Dan a oferit şi câteva exemple. Astfel, staţia "Chimopar" va fi redenumită "Bulevard Theodor Pallady", staţia "Policolor" va deveni "M Nicolae Teclu", iar "Pasaj Victoria" se va numi "Spitalul Grigore Alexandrescu". Lista completă a staţiilor poate fi găsită pe site-ul Primăriei Capitalei./editor Florin Lepadatu/