Peste 1.700 de militari au acționat în țară în ultimele 24 de ore
Peste 1.700 de militari au acționat în țară în ultimele 24 de ore în contextul combaterii râspândirii infectării cu noul coronavirus.
Articol de Florin Lepădatu, 02 Aprilie 2020, 06:53
Peste 1.700 de militari au acționat în țară în ultimele 24 de ore în contextul combaterii râspândirii infectării cu noul coronavirus.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, ei au participat având în dotare 500 de mijloace tehnice la peste 350 de misiuni de întărire a prezenței și asigurarea fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei.
Militarii au efectuat și acțiuni de patrulare și sprijinire a forțelor Ministerului de Interne în activități de ordine publică în Capitală și în alte localități, precum și de transport, echipamente medicale și alte materiale.
Totodată la Institutul Național de Cercetare, Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino au fost preluate 461 de teste pentru depistarea infectării cu noul coronavirus, potrivit Rador.