Performanța copiilor olimpici "nu caracterizează sistemul autohton de învăţământ"
"Apel matinal" - Invitat: profesorul Marian Staș, președintele Asociației Clubul "Liderii Mileniului Trei".
Articol de Daniela Petrican, Cătălin Cîrnu, 09 Ianuarie 2023, 10:59
Cătălin Cîrnu: Aproximativ 3 milioane de elevi și copii de grădiniță se întorc începând de astăzi în sălile de curs după vacanța de sărbători, chiar dacă ne aflăm în plină stare de alertă epidemică. La începutul unui nou an care se anunță dificil, elevii olimpici își reiau, la rândul lor, pregătirea după un 2022 încheiat cu rezultate excepționale.
Daniela Petrican: În luna decembrie, ne reamintim, 123 de elevi care au obținut rezultate remarcabile pe plan internațional au fost premiați în cadrul unei festivități la Opera Națională din București. Ultimele date arată că tinerii români ocupă locul întâi la majoritatea disciplinelor olimpice pentru elevi, după toate clasificările internaționale, la materii ca matematică, fizică și se află pe podium la chimie sau informatică.
Cătălin Cîrnu: Discutăm cu invitatul "Apelului matinal", profesorul Marian Staș, expert în educație, președintele Asociației Clubul "Liderii Mileniului Trei", un program educațional pentru sprijinul și dezvoltarea personală și profesională a tinerilor. Ne raportăm la actualul context epidemiologic, programul școlar poate suferi la fel cum s-a întâmplat în pandemie? Ce lecții am învățat practic din acea perioadă?
Marian Staș: Am să formulez răspunsul meu în cheie pozitivă. Lecția cea mai importantă este că, dacă suntem oameni responsabili și dacă suntem oameni cu mintea la cap și ne organizăm așa cum se cuvine, putem răzbi în condiții neprielnice educaționale. Cu alte cuvinte, în pandemie lecția esențială a fost că acolo unde directori, profesori, părinți, copii au știut ce au avut de făcut și au fost oameni responsabili și cu un simț al disciplinei liber consimțite, bine consolidat, lucrurile au ieșit așa cum se cuvine, și din punctul de vedere al învățământului, al învățării online, și din punctul de vedere al calendarului, și din punctul de vedere al sănătății etc., așa încât aș merge mai degrabă pe această lecție, pe care aș recomanda-o spre reflecție tuturor celor care azi încep noul modul școlar.
Daniela Petrican: Luna trecută, ministerul anunța că premiile pentru olimpici și profesorii lor au crescut în funcție de mai multe clasificări și criterii. La științele exacte, ca matematică și fizică, tinerii români ocupă constant primul loc la olimpiade internaționale, dar avem și o rată imensă a abandonului școlar sau a analfabetismului funcțional. Cum se împac aceste extreme?
Marian Staș: În mod normal, într-o țară normală la cap n-ar trebui să se împace deloc. Și, așa cum sunt multe alte țări unde sistemul educațional este bine așezat, analfabetism funcțional nu există mai deloc sau ratele sunt extrem de scăzute etc. Sincer, am fost foarte emoționat așa când am primit invitația dumneavoastră să discutăm despre subiect, pentru că tema ca atare reprezintă, din punctul meu de vedere, poate cel mai tulburător, cel mai fascinant joc cu mărgele de sticle în educația românească ceea ce ați prezentat, rezultatele excepționale ale copiilor. Și aș vrea să merg în continuarea remarcii dumneavoastră și să pun așa un pic lucrurile într-un context numeric, mai specific. În general, statisticile spun că undeva în jur de vreo o mie de copii sunt implicați în fiecare an în aceste etape internaționale la vârf. Hai să zicem 3.000 de copii, cu cei care sunt selectați etc. La un număr de vreo 3 milioane de elevi, așa cum ați menţionat dumneavoastră, asta reprezintă până în 1 la mie performanță strălucitoare. De asemenea, din cei 250.000 de profesori, dacă pun, să zicem, 250-500 care sunt implicați direct acolo în pregătirea copiilor ăstora, și aici ajung undeva în jur de 1-2 la mie dintre profesorii care sunt capabili să facă această performanță pedagogică la vârf. Așa încât, 1 la mie nu este reprezentativ pentru restul de 999 la mie, care înseamnă, de fapt, un sistem profund blocat în paradigma sa anterioară și tarat, cum să zic așa, de multe lucruri nefăcute la timp, modele curriculare, profesori făcuți altfel, centralizare așa, nepermisă etc. Am discutat de foarte multe ori aceste aspecte și aș vrea să fim limpezi în legătură cu ceea ce înseamnă, pe de o parte, performanța copiilor ăstora, care, la limită așa, îndrăznesc să spun, nu caracterizează sistemul ca atare, atunci când vorbim de 1 la mie, 1 la mie nu este reprezentativ pentru tot sistemul, dar ceea ce este fanscinant, și de asta am pus răspunsul meu în cheia jocului cu mărgele de sticlă a lui Hermann Hesse, este că e posibil. Există oameni providențiali, așa profesori minunați, copii minunați, care, în clipe astrale, reușesc, așa cum spunea Călinescu, asemeni lujerului crinului, care adună seva ca să-l dea pe Eminescu, să producă performanță ieșită din comun. Dar, repet, această modalitate sau acest aspect, această realitate este una statistic posibilă, bineînțeles, dar care se duce undeva către 1-2 la mie din populația școlară. Așa că aș lua cu un grăunte de înțelepciune să caracterizezi sistemul public al educației din România prin performanțele excepționale pe care le-ați menționat dumneavoastră.
Cătălin Cîrnu: Da, vârfuri există. Despre reformă în educație se vorbește de ani buni, cred că de decenii Nu, nu este un buget convingător nici în 2023. Legea educației din 2011 cred că are peste o sută de modificări aduse. Cred că ce ne doare cel mai tare este legat de analfabetismul funcțional. Ce am putea face pentru viitorul apropiat?
Marian Staș: Să punem faptele acolo unde ne sunt vorbele. Să nu ne șmecherim noi pe noi înșine, să nu ne furăm căciula nouă înșine, pentru că, așa într-o bună măsură, într-o foarte mare măsură, și cunosc direct procesul, pentru că am fost eu însumi parte din el în diverse momente, rezultatele astea excepționale reprezintă consecințele și ale unor strategii așa de eludare, de fapt, a sistemului, atunci când vine vorba de prezențe, de materii, de făcut loc pentru ca, în timp, copiii ăștia să se poată pregăti așa cum se cuvine. Prin urmare, atunci când vine vorba de sistem în ansamblu lui, am a lucra extrem de asumat, și neșmecherit, și serios, pe ceea ce înseamnă transformare de sistem, schimbare de paradigmă, modele autentice de secol 21, nu doar să vorbim despre ele. Iar vestea bună, ca să zic așa, este că precedentele există și, atunci când dorește, sistemul poate livra. Și aici am să menționez, pentru conformitate, proiectul școlilor-pilot, care de doi ani de zile funcționează bine și foarte bine. Sunt vreo 30 și ceva de școli care au început să-și regândească și să-și reinventeze arhitectura curriculară, dar evident că așa ceva nu este suficient. E vorba de componente sistemice nerezolvate în multe decenii și m-aș bucura ca, sigur că nu mă bucur, că nu-mi face plăcere, dar s-ar putea ca uneori, cum să zic așa, funia să ne fie de gât așa de strânsă, încât până la urmă să ne ocupăm și de lucrurile serioase, să le facem așa cum trebuie. Sunt foarte curios să văd cum vor arăta versiunile acum, din februarie, ale legilor educaţiei. Pentru că din august, de când am citit ceea ce precedentul ministru a lăsat, până acum nu am văzut formele nici a legii educației universitare, nici a legii educației preuniversitare.
Daniela Petrican: Da, chiar recent pachetul de legi ale educației a fost din nou amânat. De ce trenează această decizie în reforma educației?
Marian Staș: Din două motive, din incompetență și din impostură. Sigur că la bază, în rărunchii sistemului, acolo este o frică acerbă de schimbare, pentru că toate astea rearanjează continente, schimbă loialități, pune lucrurile pe bune și așa mai departe. Și atunci, eu ce mai corup, ce beneficii mai pot trage? Nu glumesc deloc. Știm foarte bine lucrurile astea. Și uitați-vă, de pildă, în conversația din universitar, 80% din discuția publică pe lege au fost pe mandate de rector, pe împărțirea puterii etc. Eu nu am auzit o conversație serioasă despre ce fel de școală se va face în învățământul universitar, prin prisma acestei legi noi, cum ar veni. În cealaltă parte, a zonei preuniversitare, avem de depășit niște blocaje așa puternice de mediocritate, pentru că, oricât ne-ar fi de dificil și inconfortabil să recunoaștem, la ora actuală, planurile-cadru au 10% de-a face cu binele copiilor. Ele sunt proitectate, de fapt, sindical, ca să asigure norme și salarii pentru profesori. Or, asta are consecințe și în ceea ce privește calitatea învățământului, în ceea ce privește meritocrația, în ceea ce privește formarea pe filieră didactică, prin programe de licență, adică, consecințele sunt multiple din acest punct de vedere. Și rămâne de văzut, așa cum spuneam, cât curaj vom avea de data asta, cu ocazia acestei noi interații legislative, să punem lucrurile în cheia lor strategică de secol 21.
Cătălin Cîrnu: Da, curajoși să privim și cu optimism viitorul, în condițiile în care ne bucurăm de toate vârfurile pe care le descoperim la nivelul liceenilor noștri. Dar nu trebuie să uităm și despre probleme.
Marian Staș: Sigur că da. Aici, dacă îmi permiteți, aș mai adăuga eu un mic aspect așa, pentru că copiii ăștia și profesorii ăștia definesc sistemele cu autoreglare. Oamenii ăștia știu foarte bine ce au de făcut, adică, sunt profesioniști, tineri și adulți, cu o capacitate excepțională de învățare, îşi știu foarte bine obiectivele, prin urmare, ceea ce au ei nevoie este de deschidere și libertate din partea sistemului, ca să facă și mai bine ceea ce au de făcut. Eram la Şcoala Kennedy la Harvard și cel mai frumos feedback pe care l-am primit la sfârșitul programului de vară, mulțumirile erau așa către conducerea școlii: mulțumim că ne-ați lăsat să ne facem treaba așa cum știm. E, dacă acest tip de mesaj, cum să zic așa, trece mai consistent, atunci s-ar putea să mai avem o șansă în plus.