Percheziţii domiciliare în jud. Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, Argeş şi Prahova
Poliţiştii fac percheziţii la domiciliile unor persoane din judeţele Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, Argeş şi Prahova bănuite de evaziune fiscală şi spălare a banilor.
Articol de Radiojurnal, 13 Februarie 2018, 08:55
Poliţiştii fac percheziţii la domiciliile unor persoane din judeţele Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, Argeş şi Prahova bănuite de evaziune fiscală şi spălare a banilor.
În perioada 2014-2017, cei vizaţi, în calitate de administratori ai unor firme, nu ar fi evidenţiat în contabilitate venituri obţinute în urma operaţiunilor cu materiale reciclabile.
De asemenea, ei ar fi înregistrat cheltuieli fictive, în vederea reducerii impozitului datorat bugetului de stat.
Prejudiciul în acest caz depăşeşte un milion de euro.