Pensia de urmaș pentru membrii familiei cadrelor medicale
Proiect de lege privind pensia de urmaș pentru membrii familiei cadrelor medicale decedați în lupta cu noul coronavirus.
Articol de Florin Lepădatu, 09 Aprilie 2020, 07:48
Copiii, soțul sau soția cadrelor medicale care își pierd viața în lupta cu noul coronavirus ar putea beneficia de pensie de urmaș, potrivit unui proiect de lege votat miercuri, în unanimitate, de senatori într-o ședință desfășurată prin mijloace electronice.
Documentul prevede ca această pensie să fie egală cu 75% din salariul pe care îl avea cadrul medical în momentul decesului.
Actul normativ va ajunge la Camera Deputaților, care este for decizional, conform Rador.