Pe urmele eroilor: ŞI EI AU FĂCUT ROMÂNIA MARE

La 100 de ani de la Marea Unire, demersul de recuperare a poveştilor eroice, nu ar fi complet fără cele în care protagonişti sunt şi reprezentanţi ai minorităţilor etnice ce trăiesc pe pământ românesc. Turco-tătarii din Dobrogea, evreii sau romii au fost printre ei, de la Războiul de Independenţă până la cel de-al doilea război mondial, spune Lia Beniamin.

AUDIO:

„Din momentul venirii lor, şi aşezării lor, şi integrării în viaţa şi în societatea românească ei au dat dovadă de-a lungul timpului în toate împrejurările grele ale României de patriotism, şi de devotament şi de ataşament faţă de România.”

Mulţi dintre ei sunt eroii cunoscuţi ai României Mari, dar poveştile lor de reprezentanţi ai minoritărţilor etnice care au luptat pentru statul în care trăiau sunt aproape necunoscute. Lia Beniamin a sintetizat astfel nu numai soarta evreilor, ci şi pe a romilor sau a tătarilor care au fost mobilizaţi, au luptat pentru România şi au contribuit la unirea ei. PE URMELE acestor EROI am mers prin Dobrogea, prin arhive prea puţin studiate, la bibliotecă. Istoricul Lia Beniamin citează documente care îi consemnează pe evrei în preajma lui Mihai Viteazul la vremea înfăptuirii primei uniri a tuturor românilor.


Mult mai puţină legendă şi mai multe izvoare scrise mărturisesc însă despre contribuţia evreilor la victoria în Războiul de Independenţă. O personalitate a comunităţii evreilor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Adolf Stern, descrie în cele trei volume de memorii intitulate „Din viaţa unui evreu român” modul în care comunitatea de evrei din vechiul regat se alătură eforturilor de război. Îl citează Lia Beniamin, amintind despre efortul organizaţiei evreieşti „Înfrăţirea Zion” de a dota Armata Română cu o ambulanţă.

Evreii doctori au fost prezenţi şi pe fronturile primului război mondial, „aducând alinare fizică şi sufletească ostaşilor şi ofiţerilor de pe câmpurile de luptă”.

Pe câmpurile de luptă ale primului război mondial vor lupta şi soldaţi musulmani, de etnie turco-tătată, deveniţi locuitori ai regatului României după războiul de independenţă. În cimitirele Dobrogei odihnesc alături de soldaţii români şi de cei francezi... aveam să aflu de la colonel în rezervă Remus Macovei, preşedinte al Asociaţiei Cultul Eroilor din Constanţa şi autor al unui volum despre eroii musulmani. Intrarea în Cimitirul eroilor din Constanţa arată însă cât de puţin sensibilă la cultul eroilor a devenit societatea noastră, având în vedere cu frumoasa poartă construită în anul 1926 este acum obturată de un cavou ridicat la intrarea în cimitir. Cimitirul găzduieşte alături de ostaşii români, ostaşi francezi, germani şi musulmani.

Poza: Parcela eroilor musulmani din Cimitirul Eroilor - Constanţa





Ostaşii musulmani, printre care şi Kiazim Abdulachim, mort din cauza rănilor dobândite în lupta de la Mărăşeşti, au luptat alături în Armata Română în Regimentul 9 Vânători de munte. Şi fratele său, Selim Abdulachim, a fost rănit în bătălia de la Bazargic, dar supravieţuieşte războiului şi devine apoi parlamentar al României Mari.



Loialitatea faţă de statul român e recunoscută astfel după război. În timpul războiului loialitatea turco-tătarilor din Dobrogea a fost însă pusă la îndoială, dat fiind faptul că turcii luptau de partea germanilor. De aceea ei au fost internaţi în lagăre, mai întâi în Ialomiţa, apoi în Moldova, într-o regiune care era oricum suprapopulată, înfometată şi pândită de epidemii. Nici evreii nu au scăpat de acuzaţiile de colaboraţionism spune cu părere de rău Lia Beniamin, care povesteşte că acuzaţiile de colaboraţionism, spionaj şi trădare au condus la o mişcare antisemită chiar din primul război mondial. În perioada interbelică, munca uriaşă a lui Wilhelm Filderman a demonstrat cu documente, cifre, statistici contribuţia evreilor la efortul de război. Proporţional, cifra nu e cu nimic mai prejos de cea a populaţiei majoritare, 10% dintre evrei participând la primul război mondial.

Pe arhivele militare se bazează şi colonelul Remus Macovei pentru a estima numărul musulmanilor care au participat la primul război mondial pe frontul românesc la 1200, dintre care aproximativ 300 au căzut pe front. Ei au luptat pe mai toate fronturile primului război şi au un traseu de luptă cuprins între Turtukaia şi Budapesta, „o mare înfrângere, o mare victorie”, după cum spune colonelul Remus Macovei.

În ceea ce-i priveşte pe evrei, lucrările lui Wilhelm Filderman i-au dezvăluit istoricului Lia Beniamin listele tuturor celor care au contribuit la victoria în primul război mondial, întosmite pe baza „Monitorului Oficial”, acestea fiind „cea mai strălucită probă şi de eroismul eroilor, şi de patriotismul lor”.

Toate aceste dovezi nu vor reuşi să stăvilească însă valul de antisemitism care va cuprinde Europa, val stârnit de politica antirasială a naziştilor. La izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Filderman cere regimului Antonescu să le permită evreilor să îşi slujească din nou ţara în care trăiau, cu arma în mână. Cererea le este respinsă. În decembrie 1940 apare legea de excludere a evreilor din Armata Română care prevedea că obligaţia de război e înlocuită cu obligaţia de muncă obligatorie.

Acelaşi regim Antonescu rămâne surd şi la cererile romilor. Lor li s-a permis, e drept, să lupte pe front în al doilea război mondial. Doar că în timp ce ei erau pe front, familiile lor erau deportate în Transnistria. Scrisorile lor şi ale superiorilor lor există în arhive şi descriu altă situaţie absurdă la vreme de război. Pe astfel de scrisori au construit istorici de la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” naraţiuni cu ajutorul cărora să combată discursurile anti-roma din mediul online. Istoricul Petre Matei ne-a pus la dispoziţie exemplele.

Proiectul derulat de istoricii de la Institutului Elie Wiesel poate fi considerat, în felul lui, un monument dedicat romilor care în cel de-al doilea război mondial au fost nevoiţi să lupte pe două fronturi: cu duşmanii României şi cu intoleranţa vremurilor.

Pentru eroii musulmani ai Dobrogei, doi reprezentanţi ai comunităţii turco-tătare din Eforie Sud au durat un monument propriu-zis, în curtea unei mici geamii construite la începutul anilor 2000. L-au construit cu mâinile şi micile lor donaţii. Ibram Omârbek, constructorul, chiar cu gândul la propriul tată rănit în cel de-al doilea război mondial. În curtea geamiei, învăţătorul, Abduraman Nedret mi-a spus povestea construirii monumentului dedicat eroilor musulmani ai României.

Vântul ce aduce până la geamie zgomotul mării va trece prin pânza simbolică a celor două steaguri la aniversarea centenarului României, ţara clădită acum 100 de ani şi cu tributul de sânge al musulmanilor din Dobrogea. Alături de ei au luptat atunci şi evreii, şi romii. Mergând PE URMELE acestor EROI, împreună cu istoricii Lia Beniamin şi Petre Matei, cu preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor Constanţa, Remus Macovei şi reprezentanţii comunităţii musulmane din Eforie Sud Abduraman Nedret şi Ibram Omârbek, eu am descoperit poveşti din vremuri de război cu care se poate preda o lecţie de toleranţă la vremuri de pace.