Pe noile cărți de identitate nu va fi vizibilă adresa de domiciliu
"Apel matinal" - Invitat: chestorul de poliţie Cătălin Giulescu, director general al DGEP din Ministerul Afacerilor Interne.

Articol de Daniela Petrican, 11 Martie 2025, 09:07
Vom avea în cele din urmă noi cărți de identitate în România. Documentele vor fi adaptate la cerințele anului 2025 și vor beneficia de un microcip, urmând a fi eliberate începând din această lună pentru persoanele cu vârsta de peste 14 ani. Un proiect pilot a fost implementat la Cluj, unde va începe și distribuția lor, urmând să fie extins în București și apoi în întreaga țară. Mai multe aflăm de la invitatul "Apelului Matinal", chestor de poliție Cătălin Giulescu, director general al Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Afacerilor Interne. Bună dimineața!
Bună dimineața! Mulțumesc pentru invitație.
Când va începe eliberarea noilor documente către populație?
În data de 20 martie, potrivit programărilor noastre, va începe preluarea cererilor în toate serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor de la nivelul județului Cluj. Emiterea lor va începe probabil în 5, 6 zile după preluarea primei cereri.
Şi în ce condiții se pot obține? Interesant ar fi să ne spuneți care este procedura și probabil ascultătorii sunt curioși cum arată.
Vă răspund în primul rând la ultima întrebare. Vizual, între prototipul actual pe care o să-l punem în circulație luna aceasta și cel anterior, care a circulat și circulă la nivelul județului Cluj nu sunt foarte mari diferențe, doar la nivelul unui dispozitiv de protecție, de securitate variabil, în funcție de modul în care lumina cade pe document, doar acela este oarecum o noutate pentru noi. Este proiectat special pentru cartea electronică de identitate din România și reprezintă un element de securitate deosebit. Deci, vizual, doar aceasta este singura diferență și pe verso nu mai avem tipărit domiciliul. Acesta se va regăsi doar în scris electronic, în suportul de stocare al cărții electronice de identitate. Acesta este un beneficiu pentru cetățean, având în vedere că, pentru schimbarea domiciliului nu va mai fi obligat să-și preschimbe cartea electronică de identitate, ci acesta va fi înscris electronic și modificat de câte ori cetățeanul va avea nevoie, în interval de 10 ani, cât este termenul de valabilitate al cărții electronice de identitate. În ceea ce priveşte procedura pentru cartea electronică de identitate, probabil cetățenii din județul Cluj, care au solicitat emiterea unei cărți electronice până în prezent, au observat că întreg procesul a fost automatizat. Cetățeanul nu mai completează niciun fel de hârtie, cererea pentru emiterea cărții electronice de identitate se generează automat de către sistem, cetățeanul urmând doar să o semneze pe un pad, pe care îl are la dispoziție în cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor. O altă noutate pentru acest prototip, care va fi pus în circulație luna aceasta, pentru imobilele care sunt înscrise în cartea funciară, cetățeanul, titularul nu va mai fi obligat să prezinte titlul de proprietate, ci va fi extras, va fi preluat prin proceduri automatizate, un extras de carte funciară de la colaboratorii noștri, de la colegii de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, simplificând astfel foarte mult procedurile de preluare a cererilor și, în aceste condiții, cetățeanul va avea obligația doar de a prezenta certificatele de stare civilă, naștere și, după caz, căsătorie, dar într-un viitor apropiat va fi exonerat și de această obligație.
Dar vom plăti pentru eliberarea unor astfel de cărți de identitate.
O altă veste bună: costul de producție este de 67 de lei, doar că printr-un proiect finanțat prin PNRR, printr-o investiție pe care noi o derulăm, primele 5 milioane de cărți electronice de identitate vor fi distribuite gratuit, astfel încât titularii nu vor trebui să plătească niciun fel de taxă.
Da, într-adevăr, este o veste bună. Spuneți-ne, la cerere, se poate obține carte de identitate înainte de expirarea cărților vechi?
Cu siguranță, da. Îi vom invita pe toți cetățenii care doresc să își preschimbe actualul act de identitate, indiferent de perioada de valabilitate rămasă până la final, indiferent când expiră acest act de identitate, îi vom invita să preschimbe cu o carte electronică de identitate. În câteva zile, va fi disponibil un mecanism de programare, pe care o să-l comunicăm. Este vorba de un mecanism pe care l-am creat în cadrul hub-ului MAI, astfel încât cetățenii vor avea posibilitatea să se programeze pentru preschimbarea cărții electronice, să treacă la emiterea unei cărți electronice de identitate, în funcție de evoluția inițierii emiterii acestui tip de act de identitate la nivel național. Noi estimăm că, începând cu 20 martie, în maxim două luni, cartea electronică de identitate va fi disponibilă în oricare dintre cele 674 de servicii publice comunitare de evidență a persoanelor existente la nivel național.
Atunci când spunem că această carte de identitate are microcip, mulți cu siguranță sunt reticenți referitor la acest lucru și nu pot să nu vă întreb dacă datele sunt suficient de bine securizate.
Ca să vă faceți dumneavoastră o idee, la nivel de dimensiune, la nivel de modul în care apare, în care îl vedem, nu există niciun fel de diferențe vizuale între suportul de stocare, cipul existent în cartea electronică de identitate și un suport de stocare pe care îl găsim pe orice card bancar. La nivel de tehnologie, cel pe care îl utilizăm noi, a trebuit să răspundă unor standarde mai înalte, în primul rând de securitate, în al doilea rând de funcționalități, întrucât, pe de o parte, el trebuie să respecte standardele în ceea ce privește identitatea digitală, pe de altă parte și standardele în ceea ce privește serviciile asociate mediului medical, întrucât urmează să înlocuiască cardul național de sănătate. Cum îl înlocuiește? Prin simplul motiv că autentificarea se va realiza cu această carte electronică de identitate. În rest, nu există niciun fel de altă funcție suplimentară în ceea ce privește serviciile de sănătate, doar serviciul de autentificare va fi preluat de cartea electronică de identitate.
Eliberarea noilor cărți de identitate va fi extinsă și pentru minorii sub 14 ani? În ce condiții?
Acest tip de act de identitate noi intenționăm să-l punem în circulație începând cu prima parte a lunii iunie, anul acesta. Documentul este opțional, nu este obligatoriu, astfel încât părinții vor avea posibilitatea să solicite pentru minori emiterea unei cărți electronice de identitate chiar de la naștere, tocmai pentru a facilita libera circulație pe teritoriul Uniunii Europene, doar că acest document trebuie...taxa pentru emiterea acestui document trebuie suportată de către părinți. Este vorba de 67 de lei.
Cei care nu doresc cărțile electronice pot obține noile documente?
Pentru cei care nu-şi doresc o carte electronică de identitate, în a doua parte a lunii mai va fi pusă în circulaţie o carte de identitate simplă, vizual şi la nivel de elemente de securitate introduse în materialul din care e confecţionat actul de identitate. Nu este nici o diferenţă între cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate, cu excepţia lipsei din cartea de identitate simplă a suportului de stocare, adică nu este prevăzută cu un cip această carte de identitate simplă. Cei care nu-şi doresc emiterea unei cărţi electronice de identitate vor avea această opţiune să utilizeze această carte de identitate simplă.
Mulţumim pentru toate aceste precizări. Invitatul "Apelului matinal" a fost chestorul de poliţie Cătălin Giulescu, director general al Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Afacerilor Interne.