Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Parlamentarii şi-au votat pensii speciale

Plenul reunit al Parlamentului a aprobat proiectul care prevede acordarea pensiilor speciale pentru senatori şi deputaţi.

Parlamentarii şi-au votat pensii speciale
Foto: rador.ro.

Articol de Amalia Bojescu, 16 Decembrie 2015, 07:59

Plenul reunit al Parlamentului a aprobat ieri proiectul care prevede acordarea pensiilor speciale pentru senatori şi deputaţi.

Ei vor primi aceste pensii în functie de numărul de mandate încheiate, în limita a cel mult trei, cu condiţia de a fi încheiat cel puţin un mandat complet.

Pensia specială nu se acordă celor condamnaţi definitiv în justiţie.

Adoptarea proiectului a fost marcată de dispute procedurale între PSD şi PNL. Liberalii au contestat procedura de vot şi au părăsit sala.

"Primul vot a fost votul asupra raportului comisiei asupra cererii de reexaminare şi al doilea vot a fost votul final asupra legii. Ne-am ridicat din sală şi am plecat, dar este foarte greu de crezut că după ce la votul anterior au fost 304 voturi pentru, două voturi împotrivă, vreo şapte abţineri, puteau să rămână în sală 286 de parlamentari", a spus vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, spune că-i displace comportamentul duplicitar al unor parlamentari şi a ţinut să precizeze că prima numărătoare a voturilor a fost făcută de un senator PNL.

"Îmi pare rău, un coleg al acestui for respectabil face în continuare un joc de imagine şi împroaşcă cu noroi un coleg din grupul său parlamentar. Este ruşinos", a declarat Valeriu Zgonea.

Un parlamentar cu un mandat ar urma să primească o pensie de aproximativ 1.550 de lei, cel cu două mandate 3.100 de lei, iar 4.600 de lei va primi senatorul sau deputatul cu trei mandate.

Legea fusese adopată în iunie şi trimisă înapoi spre reexaminare de preşedintele Klaus Klaus Iohannis.

De această dată, preşedintele nu mai poate refuza promulgarea acesteia.

Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”
România 21 Aprilie 2025, 09:10

Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”

Aproximativ 30 de hectare de pădure și vegetație au fost afectate de incendiul izbucnit în urmă cu trei zile în zona...

Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”
Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
România 20 Aprilie 2025, 17:10

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană

ISU Argeș: Suprafața afectată este undeva la 30 de hectare.

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
Crește riscul de inundații pe Prut
România 20 Aprilie 2025, 17:07

Crește riscul de inundații pe Prut

Hidrologii au emis o avertizare cod galben în acest sens, valabilă de la ora 23:00 până marți, la ora 9:00.

Crește riscul de inundații pe Prut
Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
România 20 Aprilie 2025, 16:08

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni

Localnicii și turiștii au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT.

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
România 20 Aprilie 2025, 14:46

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat

Ministrul mediului i-a avertizat însă pe oameni și cu privire la eventualii intermediari.

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
România 20 Aprilie 2025, 14:45

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore

Polițiștii rutieri au depistat în trafic aproape 100 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor...

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
România 20 Aprilie 2025, 13:14

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști

La Băile Herculane au venit să petreacă sărbătorile pascale chiar și români din afara țării.

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
România 20 Aprilie 2025, 13:08

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată

Creștinii sărbătoresc duminică Învierea Domnului.

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată