"Paradoxul inegalităţilor sociale şi al sărăciei se menţine în România"
Paradoxul inegalităţilor sociale şi al sărăciei se menţine în România, în condiţiile în care creşterea economică este peste media Uniunii Europene.
Articol de Florin Lepădatu, 11 Aprilie 2018, 10:32
Paradoxul inegalităţilor sociale şi al sărăciei se menţine în România, în condiţiile în care creşterea economică este peste media Uniunii Europene, a declarat, miercuri, Angela Cristea, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, într-o conferinţă de presă.
"Creşterea economiei este peste media UE.
Se menţine acest trend al creşterii economice.
Se menţine şi paradoxul inegalităţilor sociale şi sărăciei, mai ales în grupurile defavorizate, vorbim de zona rurală, de copii.
Unul din doi copii în România este în risc de sărăcie.
Această creştere se bazează pe consum şi mai puţin pe investiţii.
Deficitul bugetar se apropie de pragul de avarie de 3%, în timp ce deficitul structural îşi continuă tendinţa de deviere semnificativă de la obiectivul de 1%.
Riscă să sară de 4% în 2018, de unde şi procedura de deviere de la obiectivul mediu", a precizat Angela Cristea.
Ea a menţionat pe de altă parte că şomajul este la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani.