Pană masivă de curent. Trei județe afectate
O pană de curent a lăsat fără energie electrică tot municipiul Brașov.
Articol de Radio România Brașov FM, 29 Iunie 2021, 17:41
O pană de curent a lăsat fără energie electrică tot municipiul Brașov. Problema a fost remediată după aproximativ 15-20 de minute, în cea mai mare parte a orașului.
Chiar până la Râșnov sunt locuințe care nu au curent electric. Și la Sfântu Gheorghe au fost probleme din acest punct de vedere.
Reprezentanții Electrica susțin că este vorba despre o avarie, care va fi remediată în cel mai scurt timp posibil.
Și ieri, cartierele Astra și Tractorul au rămas fără curent electric zeci de minute.