Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Pagube de la vijelii sau grindină în Harghita, Suceava, Botoșani și Mureș

Au căzut copaci pe mașini și pe calea ferată. Pe magistrala 400 trenurile au fost oprite între Lunca Bradului şi Răstoliţa. Sunt avertizări de instabilitate până la ora 2.00.

Pagube de la vijelii sau grindină în Harghita, Suceava, Botoșani și Mureș
Foto: Adriana Tudose / RRA

Articol de Radiojurnal, 28 Iulie 2021, 22:44

Aproape 1.000 de gospodării din localităţile Izvoare, Vărşag şi Sub Cetate din Judeţul Harghita au rămas fără curent electric în urma unei ploi torenţiale căzute în această seară. Au fost afectate o linie de medie tensiune şi 24 de posturi de transformare, iar un echipaj de la compania electrică intervine pentru remedierea defecţiunilor.

În Suceava s-a intervenit pentru tăieri de arbori căzuţi, înlăturarea unor stâlpi de electricitate doborâţi, dar şi pentru evacuarea apei din subsoluri, anexe şi curţi. În total, mai bine de zece localităţi au fost afectate, cele mai multe intervenţii fiind necesare în municipiul Fălticeni. Şi în Botoşani vântul puternic a doborât copaci pe străzi peste autoturisme şi peste fire electrice în zece localităţi, iar în municipiul Botoşani s-au desprins şarpantele de pe două blocuri.

Echipaje de pompieri de la furnizorul de energie şi de la secţia de drumuri naţionale au intervenit de-a lungul zilei, ne-au transmis corespondenţii RRA.

Din cauza vijeliei din ultimele ore care a doborât copaci şi a rupt firul de contact au fost probleme în traficul feroviar. Pe magistrala 400, circulaţia trenurilor a fost oprită între Lunca Bradului şi Răstoliţa, în judeţul Mureş şi la Băile Tuşnad, în judeţul Harghita.

Avertizările de instabilitate, vijelii şi grindină, valabile pentru nordul, estul şi centrul ţării rămân în vigoare până la ora 2:00.

Analistul Radu Albu-Comănescu: Votul anti-sistem atinge 54%. România plătește prețul unei integrări europene incomplete
România 05 Mai 2025, 09:47

Analistul Radu Albu-Comănescu: Votul anti-sistem atinge 54%. România plătește prețul unei integrări europene incomplete

"Apel matinal" - Invitat: Radu Albu-Comănescu, analist politic și lector universitar la Facultatea de Studii Europene a...

Analistul Radu Albu-Comănescu: Votul anti-sistem atinge 54%. România plătește prețul unei integrări europene incomplete
Nicuşor Dan: Urmează un tur doi dificil, cu candidatul izolaționist
România 05 Mai 2025, 07:58

Nicuşor Dan: Urmează un tur doi dificil, cu candidatul izolaționist

Crin Antonescu și-a recunoscut înfrângerea.

Nicuşor Dan: Urmează un tur doi dificil, cu candidatul izolaționist
George Simion și Nicușor Dan, în turul doi al prezidenţialelor, potrivit AEP
România 05 Mai 2025, 06:08

George Simion și Nicușor Dan, în turul doi al prezidenţialelor, potrivit AEP

Candidatul alianței electorale România înainte, Crin Antonescu, este pe locul trei.

George Simion și Nicușor Dan, în turul doi al prezidenţialelor, potrivit AEP
Rezultate oficiale parţiale după centralizarea a 99,98% din procesele verbale
România 05 Mai 2025, 05:02

Rezultate oficiale parţiale după centralizarea a 99,98% din procesele verbale

Candidatul AUR George Simion, este creditat cu 40,94% dintre voturi, urmat de candidatul independent Nicuşor Dan, cu 20,98 de...

Rezultate oficiale parţiale după centralizarea a 99,98% din procesele verbale
ANCOM semnalează o campanie de dezinformare la nivelul unei platforme de socializare
România 05 Mai 2025, 02:27

ANCOM semnalează o campanie de dezinformare la nivelul unei platforme de socializare

Este vorba despre mai multe conturi cu comportament neautentic care distribuie linkuri ale unor site-uri găzduite în afara...

ANCOM semnalează o campanie de dezinformare la nivelul unei platforme de socializare
Rezultate oficiale parţiale după centralizarea a aproape 99,50% din voturi
România 05 Mai 2025, 02:01

Rezultate oficiale parţiale după centralizarea a aproape 99,50% din voturi

Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale George Simion, este creditat cu 40,65% dintre voturi, urmat de candidatul...

Rezultate oficiale parţiale după centralizarea a aproape 99,50% din voturi
Candidatul independent Nicuşor Dan a trecut pe locul 2 la alegerile prezidenţiale
România 05 Mai 2025, 01:02

Candidatul independent Nicuşor Dan a trecut pe locul 2 la alegerile prezidenţiale

Au fost centralizate aproape 98,50% din voturi. Pe primul loc este candidatul AUR, George Simion cu 40,32%.

Candidatul independent Nicuşor Dan a trecut pe locul 2 la alegerile prezidenţiale
Rezultate oficiale parţiale după centralizarea a aproape 97 de procente din voturi
România 05 Mai 2025, 00:01

Rezultate oficiale parţiale după centralizarea a aproape 97 de procente din voturi

Candidatul AUR, la alegerile prezidenţiale George Simion, este creditat cu 39,97% dintre voturi, urmat de Crin Antonescu,...

Rezultate oficiale parţiale după centralizarea a aproape 97 de procente din voturi