Ascultă Radio România Actualitaţi Live

OUG 14 la Camera Deputaţilor, după Senat

Ordonanţa de urgenţă numărul 14 prin care a fost abrogată controversata Ordonanţă 13 care modifica legislaţia penală a trecut marţi de Senat, cu unanimitate de voturi.

Articol de Florin Lepădatu, 15 Februarie 2017, 07:49

Ordonanţa de urgenţă numărul 14 prin care a fost abrogată controversata Ordonanţă 13 care modifica legislaţia penală a trecut marţi de Senat, cu unanimitate de voturi.

Documentul a fost trimis Camerei Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Senatorii opoziţiei din Comisia Juridică au solicitat astăzi respingerea Ordonanţei numărul 13, însă majoritatea nu a fost de acord cu această propunere.

Astfel, documentul care a provocat ample proteste de stradă şi demisia ministrului justiţiei urmează să fie discutat, alături de legea graţierii, săptămâna viitoare, în prezenţa reprezentanţilor Ministerului Justiţiei, ai Consiliului Superior al Magistraturii şi ai Agenţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Dezbaterile asupra proiectului de lege privind graţierea au început deja marţi în Comisia Juridică de la Senat.

Săptămâna viitoare membrii Comisiei juridice vor analiza cele două variante: de respingere a proiectului de lege în totalitate sau de îmbunătăţire prin amendamente a proiectului iniţiat de guvern.

Etichete : oug 14
România 30 Aprilie 2025, 23:42

Acţiune de ecologizare a râului Olt pe raza municipiului Sfântu Gheorghe

În cadrul Programului naţional "Cu Apele Curate" în 2024, Fundaţia Comunitară Covasna a mobilizat aproape 1.100 de voluntari,...

Acţiune de ecologizare a râului Olt pe raza municipiului Sfântu Gheorghe
România 30 Aprilie 2025, 23:37

Moaştele Sfintei Împărătese Elena sunt aduse în pelerinaj în România până pe 8 mai

Sfintele moaşte sunt aşezate la închinare la Mănăstirea Pantocrator din judeţul Teleorman, după ce au fost expuse la...

Moaştele Sfintei Împărătese Elena sunt aduse în pelerinaj în România până pe 8 mai
România 30 Aprilie 2025, 23:33

Bucureşti: asistenţa medicală de urgenţă la 9 spitale în minivacanţa de 1 mai

Acestea sunt Spitalele Floreasca, Universitar, Sfântul Pantelimon, Sfântul Ioan, Bagdasar-Arseni, Spitalul de Arsuri şi cel...

Bucureşti: asistenţa medicală de urgenţă la 9 spitale în minivacanţa de 1 mai
România 30 Aprilie 2025, 20:28

Aproape douăzeci de mii de secții de votare, pregătite pentru votul de duminică

În România se va putea vota duminică în aproape 19.000 de secții de votare şi în 965 de secții din străinătate.

Aproape douăzeci de mii de secții de votare, pregătite pentru votul de duminică
România 30 Aprilie 2025, 20:22

Dezbaterile asupra legii privind pensiile magistraților, amânate

Senatul a amânat cu două săptămâni dezbaterile asupra proiectului de lege privind pensiile magistraților.

Dezbaterile asupra legii privind pensiile magistraților, amânate
România 30 Aprilie 2025, 18:51

România este printre țările câștigătoare de finanțare europeană pentru proiecte de apărare

Comisia Europeană va distribui 910 milioane de euro din fondul european de apărare către proiecte care vin să elimine...

România este printre țările câștigătoare de finanțare europeană pentru proiecte de apărare
România 30 Aprilie 2025, 18:38

Închisoare cu executare pentru episcopul acuzat de viol

Fostul episcop ortodox al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, și fostul arhimandrit al Episcopiei Hușilor, Sebastian Jitaru, au...

Închisoare cu executare pentru episcopul acuzat de viol
România 30 Aprilie 2025, 18:35

Guvernul reduce termenele de avizare pentru documentaţiile de urbanism

Timpul de avizare a Planurilor Urbanistice Generale va fi, în medie, de șase luni, spune ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Guvernul reduce termenele de avizare pentru documentaţiile de urbanism