Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ordonanța de urgență privind reducerea cheltuielilor statului ar urma să fie adoptată săptămâna aceasta

Printre cele 50 de măsuri cuprinse în document se numără reducerea numărului de funcții de conducere, a secretarilor de stat, comasarea unor instituții sau eliminarea voucherelor de vacanță pentru anumiți bugetari.

Ordonanța de urgență privind reducerea cheltuielilor statului ar urma să fie adoptată săptămâna aceasta
Foto: gov.ro

Articol de Petruţa Obrejan, 07 August 2023, 07:35

Ordonanța de urgență privind reducerea cheltuielilor statului ar urma să fie adoptată săptămâna aceasta de executiv. Printre cele 50 de măsuri cuprinse în document se numără reducerea numărului de funcții de conducere, a secretarilor de stat, comasarea unor instituții sau eliminarea voucherelor de vacanță pentru anumiți bugetari.

Potrivit calculelor făcute de Ministerul Finanțelor, aceste măsuri ar duce la o economie la buget de aproximativ 6 miliarde de lei până la finalul anului.

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului finanțelor să finalizeze cât mai repede proiectul de ordonanță de urgență de reducere a cheltuielilor bugetare, spunând că este nevoie de un proiect echilibrat și clar, care să permită o reformare profundă a administrației de stat.

Premierul a explicat că sunt peste 50 de măsuri care au fost deja discutate în cadrul coaliției de guvernare și care au fost asumate și în fața Comisiei Europene.

Sunt măsuri care vor avea efecte imediate, dar și indirecte. Este timpul pentru cei care muncesc să primească salarizarea corespunzătoare, iar cei care joacă solitaire la serviciu să caute în altă parte acest mod de a munci, a mai spus premierul. De altfel, chiar miercuri va avea loc la Ministerul Finanțelor o nouă rundă de discuții pe acest pachet de măsuri.

Un alt proiect care ar putea intra pe agenda ședinței de guvern și care săptămâna trecută s-a aflat într-o primă lectură, vizează accelerarea absorbției fondurilor europene din exercițiul 2021-2027.

Potrivit ministrului investițiilor, Adrian Câciu, România ar putea solicita Comisiei Europene anul acesta plăți de minimum 500 de milioane de euro, bani care s-ar putea adăuga la cele 750 de milioane de euro primite deja de țara noastră pe Exercițiul financiar 2021-2027.

O altă ordonanță de urgență pe care guvernul o pregătește vizează mai multe modificări fiscale, care ar trebui să aducă mai multe venituri la bugetul de stat.

Pe această temă sunt încă discuții și negocieri în interiorul coaliției între PSD și PNL, pe fondul nemulțumirilor și criticilor venite din partea oamenilor de afaceri.

Comemorare a celor căzuți pe frontul de vest în cel de-Al Doilea Război Mondial
România 23 Aprilie 2025, 10:13

Comemorare a celor căzuți pe frontul de vest în cel de-Al Doilea Război Mondial

Manifestările, începute marți în fața Universității Naționale de Apărare "Carol I" din București, continuă până pe 28 aprilie.

Comemorare a celor căzuți pe frontul de vest în cel de-Al Doilea Război Mondial
Programul Noua Casă 2025: Avans minim de 5%
România 23 Aprilie 2025, 09:17

Programul Noua Casă 2025: Avans minim de 5%

Apel matinal - invitat Cătălin Leonte, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Programul Noua Casă 2025: Avans minim de 5%
Comunitatea Romano-Catolică din România îi aduce un omagiu Papei Francisc
România 23 Aprilie 2025, 08:31

Comunitatea Romano-Catolică din România îi aduce un omagiu Papei Francisc

Bisericile romano-catolice organizează Liturghii în amintirea Papei Francisc.

Comunitatea Romano-Catolică din România îi aduce un omagiu Papei Francisc
Ziua Forțelor Terestre
România 23 Aprilie 2025, 07:40

Ziua Forțelor Terestre

Ceremonii militare și religioase vor fi organizate în țară, la monumentele închinate eroilor.

Ziua Forțelor Terestre
Creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe
România 23 Aprilie 2025, 07:38

Creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe

Aproape un milion de români își serbează astăzi onomastica.

Creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe
Vârsta de pensionare a judecătorilor va crește de la 48 la 65 de ani
România 23 Aprilie 2025, 07:24

Vârsta de pensionare a judecătorilor va crește de la 48 la 65 de ani

Proiectul de lege care schimbă radical regulile de pensionare a magistraților urmează să fie supus votului în plenul Camerei...

Vârsta de pensionare a judecătorilor va crește de la 48 la 65 de ani
Preşedintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile Suveranului Pontif
România 23 Aprilie 2025, 04:33

Preşedintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile Suveranului Pontif

Astăzi începe pelerinajul la căpătâiul Papei Francisc, care a murit luni, la 88 de ani.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile Suveranului Pontif
Nou tip de fraudă prin apeluri telefonice care vizează obţinerea de date bancare
România 22 Aprilie 2025, 22:54

Nou tip de fraudă prin apeluri telefonice care vizează obţinerea de date bancare

Se recomandă oamenilor să nu ofere date personale prin telefon şi să nu instaleze aplicaţii de control la distanţă, între...

Nou tip de fraudă prin apeluri telefonice care vizează obţinerea de date bancare