Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Oltchim "trebuie privatizat în sistem integrat"

Administratorul judiciar al companiei susţine că Oltchim trebuie privatizat cu tot cu rafinăria Arpechim Piteşti, iar pentru asta este nevoie de un investitor strategic puternic.

Oltchim "trebuie privatizat în sistem integrat"
Foto: Arhivă

24 Octombrie 2013, 08:05

Muncitorii de la Oltchim Râmnicu Vâlcea îşi vor primi, până la 30 noiembrie, lichidările salariilor restante, urmând ca avansul să fie plătit mai târziu.

Decizia a fost luată miercuri, la o întrunire a ministrului economiei cu administratorii judiciari, cu liderii sindicali şi cu autorităţile locale, la care s-a concluzionat că Oltchim trebuie privatizat în sistem integrat, cu tot cu rafinăria Arpechim Piteşti, iar pentru asta este nevoie de un investitor strategic puternic.

Ministrul economiei, Andrei Gerea, a anunţat că sprijină identificarea unor astfel de investitori prin intermediul reţelei de reprezentare externă a ministerului.

Administratorul judiciar, Gheorghe Piperea, susţine că Otlchim are nevoie de "un actor important" care să cumpere şi rafinăria OMV.

"Oltchimul, ca să poată să facă 1 miliard de euro cifră de afaceri pe an, are nevoie de un actor important care să cumpere şi rafinăria de la OMV, să aibă propria producţie de ţiţei, să aibă propriul sistem de distribuţie, să fie integrat în felul acesta, că altfel Oltchim se comportă aşa cum se comportă acum, ca o insulă şi se limitează la 100-200 de milioane de euro pe an cifră de afaceri", a spus Gheorghe Piperea.

Sindicatele Oltchim cer urgentarea procesului de privatizare

Sindicatele de la Oltchim cer urgentarea procesului de privatizare în vederea revigorării activităţii societăţii.

Potrivit liderului Mihai Diculoiu, combinatul este total lipsit de finanţare, dar soluţia vânzării diviziei de profile PVC avansată de guvern nu este nici ea cea mai potrivită.

"La ora actuală, practic, Oltchimul se poate baza numai pe această finanţare din vânzarea Ramplastului, ceea ce din punctul nostru de vedere este o greşeală, să vinzi un activ înainte de a avea un plan de reorganizare aprobat", a spus Mihai Diculoiu.

Planul de reorganizare va fi întocmit după finalizarea raportului de evaluare a activelor Oltchim, au precizat administratorii judiciari ai combinatului.

Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”
România 21 Aprilie 2025, 09:10

Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”

Aproximativ 30 de hectare de pădure și vegetație au fost afectate de incendiul izbucnit în urmă cu trei zile în zona...

Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”
Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
România 20 Aprilie 2025, 17:10

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană

ISU Argeș: Suprafața afectată este undeva la 30 de hectare.

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
Crește riscul de inundații pe Prut
România 20 Aprilie 2025, 17:07

Crește riscul de inundații pe Prut

Hidrologii au emis o avertizare cod galben în acest sens, valabilă de la ora 23:00 până marți, la ora 9:00.

Crește riscul de inundații pe Prut
Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
România 20 Aprilie 2025, 16:08

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni

Localnicii și turiștii au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT.

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
România 20 Aprilie 2025, 14:46

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat

Ministrul mediului i-a avertizat însă pe oameni și cu privire la eventualii intermediari.

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
România 20 Aprilie 2025, 14:45

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore

Polițiștii rutieri au depistat în trafic aproape 100 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor...

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
România 20 Aprilie 2025, 13:14

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști

La Băile Herculane au venit să petreacă sărbătorile pascale chiar și români din afara țării.

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
România 20 Aprilie 2025, 13:08

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată

Creștinii sărbătoresc duminică Învierea Domnului.

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată