O nouă întâlnire a reprezentanţilor Guvernului cu cei ai sindicatelor din educaţie
În cursul zilei au avut loc consultări şi cu reprezentanţi ai elevilor şi ai asociaţiilor de părinţi.
Articol de Radiojurnal, 23 Mai 2023, 15:10
La Palatul Victoria este programată de la această oră o nouă întâlnire a reprezentanţilor Guvernului cu cei ai sindicatelor din educaţie, în contextul grevei generale care continuă în învăţământul preuniversitar, întrucât oferta autorităţilor nu satisface principalele revendicări salariale care au dus la declanşarea protestului.
Executivul consideră însă că măsurile luate până acum rezolvă o parte din probleme, iar premierul Nicolae Ciucă a făcut azi un nou apel la cadrele didactice să-şi reia activitatea.
El afirmă că majorările salariale pe care le solicită angajaţii din educaţie nu pot fi susţinute în conextul bugetar actual şi ar duce la depăşirea ţintei de deficit, cu riscul pierderii de fonduri europene.
În cursul zilei au avut loc consultări şi cu reprezentanţi ai elevilor şi ai asociaţiilor de părinţi.
Aceştia au insistat pe dificultăţile pe care le-ar implica prelungirea grevei generale, mai ales în ceea ce-i priveşte pe copiii care urmează să susţină examenele de sfârşit de gimnaziu şi de liceu.