Numărul şcolilor şi al grădiniţelor în care elevii beneficiază de Programul "Masă sănătoasă" creşte de la 450 la 1.000
Numărul şcolilor şi al grădiniţelor în care elevii beneficiază de Programul guvernamental pilot "Masă sănătoasă" creşte, anul acesta, de la 450 la 1.000 - a decis ieri executivul.
Articol de Florin Lepădatu, 12 Ianuarie 2024, 08:10
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI - Numărul şcolilor şi al grădiniţelor în care elevii beneficiază de Programul guvernamental pilot "Masă sănătoasă" creşte, anul acesta, de la 450 la 1.000 - a decis ieri executivul. În zilele în care merg la cursuri, copiii vor primi o masă caldă, iar, în cazul în care aceasta nu poate fi asigurată, ei vor beneficia de un pachet alimentar. Potrivit Ministerului Educaţiei, programul are ca scop sprijinirea participării la educaţie a copiilor prin oferirea unei alimentaţii sănătoase.