Nuclearelectrica a semnat în Italia un document de colaborare pentru a avansa retehnologizarea reactoarelor de la Cernavodă
Semnarea memorandumului de înţelegere a avut loc în contextul reuniunii de la Roma a Guvernelor României şi Italiei. Premierii celor două ţări au semnat o declaraţie comună privind dezvoltarea parteneriatului strategic consolidat.
Articol de Radiojurnal, 15 Februarie 2024, 17:38
Conducerea companiei Nuclearelectrica a semnat joi, în Italia, un document de colaborare pentru a avansa dezvoltarea şi finanţarea retehnologizării reactoarelor de la Cernavodă.
Ansaldo Nucleare, parte a grupului Ansaldo Energia, unul dintre liderii din domeniu la nivel internaţional, şi-a exprimat interesul pentru a furniza servicii complexe în principal pentru partea clasică a centralei, iar agenţia guvernamentală de creditare SACE s-a arătat interesată să susţină cu până la două miliarde de euro finanţarea celor două proiecte strategice ale Nuclearelectrica, adică retehnologizarea unităţii 1 de la Cernavodă şi finalizarea unităţilor 3 şi 4.