Noi restricții ptr stațiunea Predeal care a intrat în zona roșie de COVID
În următoarele 14 zile restaurantele și cafenelele din hoteluri, vor putea servi numai pe clienții cazați în locațiile respective.
Articol de Radiojurnal, 13 Aprilie 2021, 02:22
La miezul nopții au intrat în vigoare noi restricții pentru stațiunea Predeal, ca urmare a faptului că orașul a intrat în scenariul roșu, după ce a depășit rata de infectare cu COVID-19, de 3 cazuri la 1.000 de locuitori.
În următoarele 14 zile restaurantele și cafenelele din hoteluri, vor putea servi numai pe clienții cazați în locațiile respective.
Vor rămâne deschise terasele unde se va respecta atât distanța de minimum 2 metri între mese, cât și limita de maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, a transmis corespondentul RRA, Adrian Cârneciu.