Noi grafice de circulaţie la Metrorex
Ministerul Transporturilor anunţă că, odată cu reluarea activităţii şcolare şi universitare, pentru a îmbunătăţi condiţiile de transport cu metroul, se va desfăşura după un nou grafic de circulaţie.
Articol de Alexandru Benescu, 24 August 2010, 15:17
Odată cu reluarea activităţii şcolare şi universitare, pentru a îmbunătăţi condiţiile de transport cu metroul, începând cu data de 1 septembrie 2010, circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 Berceni - Pipera se va desfăşura după un nou grafic de circulaţie prin care intervalul de succesiune a trenurilor la orele de vârf (6.45 – 9.00 şi 16.00 – 20.00) va fi de 3 minute.
Intervalul de succesiune a trenurilor la orele de vârf, pe celelalte trei magistrale de metrou:
Magistrala 1 – Republica – Dristor 2 - intervalul de succesiune a trenurilor de metrou este de 6 minute pe tronsoanele Republica – Nicolae Grigorescu şi Eroilor – Dristor 2, iar pe tronsonul Nicolae Grigorescu – Eroilor intervalul de succesiune este de 3 minute.
Magistrala 3 - Anghel Saligny – Preciziei - intervalul de succesiune a trenurilor de metrou este de 6 minute pe tronsonul Preciziei – Nicolae Grigorescu şi Eroilor - Preciziei, iar pe tronsonul Nicolae Grigorescu – Eroilor intervalul de succesiune este de 3 minute.
Magistrala 4 - Gara de Nord - 1 Mai - intervalul de succesiune a trenurilor de metrou este de 7 minute.