Nicio persoană rănită în trenul deraiat
31 de persoane, printre care patru copii şi un bebeluş, se mai află în tren, dar vor fi preluate de către un autobuz.

Articol de Oana Negrea, Sfântu Gheorghe, 17 Februarie 2025, 14:37
Prefectura județului Covasna informează că în trenul care a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bixad, se aflau aproximativ 45 de persoane, dar niciuna nu a fost rănită.
Potrivit instituției, 31 de persoane, printre care patru copii şi un bebeluş, se mai află în tren, dar acestea vor fi preluate de către un autobuz.
În tren este asigurată căldura.
Trenul Rapid între Topliţa şi Braşov a deraiat în cursul dimineții pe o linie simplă elecrificată. Traficul feroviar este oprit temporar şi se lucrează pentru remedierea situaţiei.