Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Nici un român "nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa şi a familiei"

Declaraţie de presă a preşedintelui Klaus Iohannis.

Nici un român "nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa şi a familiei"
Președintele României, Klaus Iohannis / Foto. presidency.ro.

Articol de , 24 Februarie 2022, 12:57

Declaraţie de presă a preşedintelui Klaus Iohannis:

Klaus Iohannis: Bună ziua. Din păcate, în această dimineaţă Federaţia Rusă a ales calea reprobabilă şi complet ilegală a violenţei armate masive împotriva unui stat independent şi suveran. Astăzi, la eforturile comunităţii internaţionale pentru menţinerea păcii şi dialog Rusia a răspuns cu rachete care lovesc oraşele şi obiectivele militare ucrainene. Astăzi Federaţia Rusă a ales forţa tancurilor în detrimentul vieţilor cetăţenilor. Rusia este agresorul, nu victima, cum încearcă să acrediteze Kremlinul şi întreaga planetă vede limpede acest adevăr incontestabil. România condamnă ferm agresiunea complet nejustificată, ilegală şi neprovocată a Armatei Ruse împotriva Ucrainei, care pune în pericol nenumărate vieţi omeneşti. În ultimele săptămâni SUA, NATO, Uniunea Europeană şi întreaga comunitate a statelor democratice au făcut tot posibilul ca diplomaţia să prevaleze.

România a fost puternic implicată în adoptarea tuturor deciziilor la nivel aliat şi european şi a pledat întotdeauna pentru continuarea dialogului în vederea detensionării situaţiei de la graniţele Ucrainei. Niciodată nu este însă prea târziu ca vocea raţiunii să învingă. Singura soluţie de a depăşi cu bine această gravă criză este cea diplomatică. Dragi români, ştiu că sunteţi îngrijoraţi de conflictul care are loc nu departe de graniţele ţării noastre. Dar vă asigur: nici un român nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa şi a familiei sale! România beneficiază de cele mai ample garanții de securitate posibile. Statutul de membru NATO și al Uniunii Europene, Parteneriatul Strategic solid cu Statele Unite ale Americii constituie o umbrelă de securitate extrem de solidă.

Niciodată în istoria noastră nu am fost mai bine protejați în fața oricărei potențiale agresiuni. Vreau să subliniez foarte clar: România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina! Mai mult, vă asigur că voi lua absolut toate măsurile care se impun, împreună cu Guvernul, Parlamentul României și aliații noștri internaționali, pentru ca securitatea și siguranța cetățenilor români să nu fie sub nicio formă afectate.

Încă din 26 ianuarie, în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, am analizat toate scenariile posibile și am luat măsurile necesare pentru a fi pregătiți indiferent de evoluția situației. Am discutat și acum, în cadrul ședinței de astăzi a CSAT, despre ultimele evoluții și măsurile care trebuie luate urgent pentru a răspunde acestei situații de criză majoră.
România este pregătită să facă față oricăror consecințe economice și umanitare pe care le-ar putea genera un eventual conflict de durată între Rusia și Ucraina. Suntem în permanentă legătură cu aliații și partenerii noștri din NATO, din Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii pentru a găsi cele mai bune soluții și a oferi asistență umanitară, dacă situația o va cere.

În acest context tensionat, se impune fără doar și poate consolidarea consistentă a flancului Estic. Forța noastră este în primul rând aceasta: suntem uniți, suntem fără teamă și rămânem neclintiți, împreună, în fața unui agresor care amenință, prin acțiunile sale, pacea întregii planete!

În aceste momente tragice, gândurile noastre se îndreaptă către poporul ucrainean, către toate femeile, bărbații și copiii ucraineni, obligați să trăiască în teroare, victime inocente și colaterale ale unui război pe care nu îl înțeleg și nu și l-au dorit.
Oricât de mult rău ar încerca să facă, ultimii revizioniști ai istoriei trebuie să știe că lumea pe care vor să o reînvie a apus demult.

Noi, națiunile democratice, suntem aici și nu facem niciun pas înapoi pentru a ne proteja valorile și tot ce am construit până acum.

Vă mulțumesc!

Vremea va deveni treptat instabilă, în trei sferturi din ţară
România 25 Aprilie 2025, 14:47

Vremea va deveni treptat instabilă, în trei sferturi din ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, noi atenţionări Cod galben de vreme instabilă, valabilă treptat, până...

Vremea va deveni treptat instabilă, în trei sferturi din ţară
Problemele reclamate de operatorii turistici din județul Tulcea
România 25 Aprilie 2025, 14:43

Problemele reclamate de operatorii turistici din județul Tulcea

Autorităţile locale vor să găsească modalităţi de colaborare pentru dezvoltarea turistică a singurului judeţ din România,...

Problemele reclamate de operatorii turistici din județul Tulcea
Viitorul Plan Urbanistic General al capitalei va fi accesibil pe o platformă online
România 25 Aprilie 2025, 14:29

Viitorul Plan Urbanistic General al capitalei va fi accesibil pe o platformă online

Primăria Bucureşti a prezentat vineri studiile de fundamentare ale Planului Urbanistic General, document care va reglementa...

Viitorul Plan Urbanistic General al capitalei va fi accesibil pe o platformă online
Consumul de droguri şi riscul de a dezvolta o boală psihică severă
România 25 Aprilie 2025, 13:32

Consumul de droguri şi riscul de a dezvolta o boală psihică severă

Petru Ifteni: Persoane care au început să consume substanțe psihoactive, într-un procent semnificativ de peste 25%, au făcut...

Consumul de droguri şi riscul de a dezvolta o boală psihică severă
Sâmbătă, zi de doliu național în România, în memoria Papei Francisc
România 25 Aprilie 2025, 13:29

Sâmbătă, zi de doliu național în România, în memoria Papei Francisc

Drapelul țării va fi coborât în bernă la toate instituțiile.

Sâmbătă, zi de doliu național în România, în memoria Papei Francisc
Antrenament pentru situații de urgență la șantierul naval Vard din Tulcea
România 25 Aprilie 2025, 12:44

Antrenament pentru situații de urgență la șantierul naval Vard din Tulcea

Locuitorii orașului sunt rugați să nu intre în panică, deoarece nu este o situație reală, ci doar un exercițiu.

Antrenament pentru situații de urgență la șantierul naval Vard din Tulcea
Locuințele pentru tineri rămân, ANL dispare
România 25 Aprilie 2025, 12:40

Locuințele pentru tineri rămân, ANL dispare

Ce se întâmplă după absorbția Agenției Naționale pentru Locuințe de către Ministerul Dezvoltării.

Locuințele pentru tineri rămân, ANL dispare
Ministrul Justiției: Alegerile din mai vor avea loc şi nu vom avea "turul doi înapoi"
România 25 Aprilie 2025, 10:57

Ministrul Justiției: Alegerile din mai vor avea loc şi nu vom avea "turul doi înapoi"

Radu Marinescu a explicat la Radio România Actualități că deciziile Curţii Constituţionale nu sunt acte administrative,...

Ministrul Justiției: Alegerile din mai vor avea loc şi nu vom avea "turul doi înapoi"