Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Negocieri sindicate-guvern pe legea salarizării unitare

Sindicatele şi guvernul nu reuşesc să ajungă la un numitor comun în privinţa noii legi a salarizării unitare, iar discuţiile pe marginea proiectului se prelungesc.

Negocieri sindicate-guvern pe legea salarizării unitare
Proteste ale profesorilor. Foto: Arhivă Agerpres.

Articol de Diana Domenico, 19 Octombrie 2010, 18:44

Primii care s-au prezentat au fost sindicaliştii din educaţie, care au obţinut o serie de promisiuni în urma întâlnirii de marţi, cum ar fi creşterea salariilor debutanţilor.

Sindicaliştii din administraţie sunt şi ei nemulţumiţi de salariile care le-ar reveni.

Sindicatele au primit promisiunea de majorare a coeficienţilor pentru cadrele didactice debutante şi deci de creştere a salariilor tinerilor care intră în sistemul educaţional.

Astfel, au cerut un coeficient de 2,5 pe o scară de la 1 la 15, comparativ cu 1,9, cât prevede actualul proiect. În plus, au solicitat ca un profesor cu vechime şi toate gradele să fie plasat la jumătatea grilei de salarizare.

Până se concretizează aceste promisiuni, protestele de la ministerul învăţământului vor continua, mai ales că sindicatele cer şi revenirea la salariile din iunie, adică la cele primite înainte de aplicarea diminuării cu 25%.

În plus, nu sunt de acord cu asumarea răspunderii de către guvern pe legea educaţiei.

Joi, va fi prezentată forma finală a legii cadru de salarizare unitară pentru 2011, care va stabili dacă măsurile de austeritate se vor menţine şi la anul.

Anton Hadăr, liderul Federaţiei Alma Mater spune că s-a promis "o creştere stimulatoare în ceea ce priveşte intrarea în sistem. Acest lucru îl vom vedea joi".

De asemenea, Anton Hadăr mai spune că protestele vor continua până la apariţia rezultatelor, anunţând totodată că toate confederaţiile vor participa pe 27 la un protest naţional.

Sindicatele din administraţie cer un alt raport de salarizare

Sindicatele din administraţie, chemate şi ele la negocieri, propun ca raportul dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu din sectorul bugetar să fie de la 1 la 12, şi nu 1 la 15, iar coeficientul 1 din grilă să reprezinte valoarea salariului minim pe economie şi nu mai puţin.

În plus, vor ca în 2011 salariile să revină la valoarea din decembrie 2009.

Liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, Romel Neagu, spune că negocierile sunt doar pentru a mima dialogul social.

"De schimbat, nu mai schimbă nimic", spune Romel Neagu.

Noi am făcut aceste scrieri de multă vreme, ele nu se reflectă în legea salarizării, nici în grile şi nici nu am văzut intenţii de luare în considerare.

Confederaţiile sindicale ar putea organiza în Bucureşti un miting comun în ziua votării moţiunii de cenzură, adică pe data de 27 ocotmbrie.

Sindicaliştii români au protestat la Bruxelles
În lume 29 Septembrie 2010, 20:10

Sindicaliştii români au protestat la Bruxelles

La Bruxelles 100.000 de membri ai Confederaţiei Europene a Sindicatelor au mărşăluit prin faţa instituţiilor comunitare şi au...

Sindicaliştii români au protestat la Bruxelles
Marcel Ciolacu: Orice om responsabil își dorește o pace justă și durabilă în Ucraina
România 23 Februarie 2025, 15:13

Marcel Ciolacu: Orice om responsabil își dorește o pace justă și durabilă în Ucraina

Premierul Ciolacu mai spune că firmele românești ar trebui să joace un rol important în reconstrucția Ucrainei.

Marcel Ciolacu: Orice om responsabil își dorește o pace justă și durabilă în Ucraina
Patriarhul BOR, Daniel, îi urează Papei Francisc însănătoșire grabnică
România 23 Februarie 2025, 15:09

Patriarhul BOR, Daniel, îi urează Papei Francisc însănătoșire grabnică

Patriarhul Daniel precizează că urările sunt transmise în numele său, al Sfântului Sinod, al clerului și al tuturor...

Patriarhul BOR, Daniel, îi urează Papei Francisc însănătoșire grabnică
Pierderile în sectorul vegetal au fost anul trecut de peste 2,5 miliarde de euro
România 23 Februarie 2025, 15:06

Pierderile în sectorul vegetal au fost anul trecut de peste 2,5 miliarde de euro

Ministrul Agriculturii spune că, după trei-patru ani de secetă, România va avea un an agricol bun.

Pierderile în sectorul vegetal au fost anul trecut de peste 2,5 miliarde de euro
Interes ridicat pentru programul "Rabla pentru tractoare", în Bistrița-Năsăud
România 23 Februarie 2025, 14:02

Interes ridicat pentru programul "Rabla pentru tractoare", în Bistrița-Năsăud

În Bistrița-Năsăud sunt peste 400 de tineri fermieri care sunt interesați de program.

Interes ridicat pentru programul "Rabla pentru tractoare", în Bistrița-Năsăud
Legea care permite doborârea dronelor, în dezbatere la Senat
România 23 Februarie 2025, 13:33

Legea care permite doborârea dronelor, în dezbatere la Senat

Documentul a fost adoptat de Camera Deputaților fără amendamente.

Legea care permite doborârea dronelor, în dezbatere la Senat
Salvamont: Aproape 130 de persoane salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore
România 23 Februarie 2025, 11:48

Salvamont: Aproape 130 de persoane salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore

Cele mai multe solicitări au fost primite pentru Salvamont Municipiul Brașov, Lupeni, Sinaia și Cluj.

Salvamont: Aproape 130 de persoane salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore
Un transport agabaritic traversează România. Care este traseul
România 23 Februarie 2025, 10:40

Un transport agabaritic traversează România. Care este traseul

O turbină de mari dimensiuni este transportată la Termocentrala Mintia.

Un transport agabaritic traversează România. Care este traseul