Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Modificările aduse legii privind CSM au fost promulgate

Potrivit unui comunicat de presă, preşedintele Klaus Johannis consideră că modificările aduse legilor justiţiei reprezintă un regres pentru democraţia din România.

Modificările aduse legii privind CSM au fost promulgate

Articol de Radiojurnal, 04 Octombrie 2018, 17:39

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi, 4 octombrie, modificările aduse legii privind Consiliul Superior al Magistraturii, după ce a epuizat toate căile de contestare.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului reiterează că nu susţine modificarile aduse acestei legi, la fel ca în cazul Legii privind organizarea judiciară sau al celei privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Preşedintele cere totodată reluarea parcursului legislativ în parlament, pentru punerea celor trei legi din domeniul justiţiei în acord cu toate recomandările Comisiei de la Veneţia, înainte ca modificările adoptate să producă efecte negative ireversibile ori greu de reparat în privinţa bunei funcţionări a justiţiei şi a calităţii actului de justiţie.

În acelaşi timp, mai arată comunicatul, preşedintele Klaus Johannis consideră că modificările aduse legilor justiţiei reprezintă un regres pentru democraţia din România şi că pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană este pus sub semnul întrebării angajamentul ţării noastre privind respectarea valorilor fundamentale europene, precum statul de drept şi separaţia puterilor în stat, pericol semnalat de către Comisia Europeană şi GRECO.

Programul Noua Casă 2025 a fost lansat
România 22 Aprilie 2025, 11:25

Programul Noua Casă 2025 a fost lansat

Printre avantajele produsului de creditare se numără avansul minim solicitat de doar 5%.

Programul Noua Casă 2025 a fost lansat
Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie
România 22 Aprilie 2025, 10:01

Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie

Cel mai mult au avut de suferit pomii fructiferi aflaţi în perioada de înmugurire, a declarat inginerul Vlad Gheorghe, la...

Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie
Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
România 22 Aprilie 2025, 09:47

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților

Săptămâna aceasta deputații dezbat și votează legea care poate elimina cazurile tip Nordis.

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
Cod Galben de inundații pe râul Prut
România 22 Aprilie 2025, 07:53

Cod Galben de inundații pe râul Prut

Până la ora 9:00 este activă o atenţionare "Cod galben".

Cod Galben de inundații pe râul Prut
Patru cutremure au avut loc în zona seismică Vrancea-Buzău
România 22 Aprilie 2025, 07:51

Patru cutremure au avut loc în zona seismică Vrancea-Buzău

Au fost resimțite ușor în Focșani, Buzău, Brăila, Galați, Ploiești și Sfântu Gheorghe.

Patru cutremure au avut loc în zona seismică Vrancea-Buzău
România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru Sistemul Energetic Național
România 22 Aprilie 2025, 07:22

România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru Sistemul Energetic Național

Burduja: în astfel de perioade se constată că strategia de a pune stocarea pe primul loc în ordinea de priorități a...

România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru Sistemul Energetic Național
Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”
România 21 Aprilie 2025, 09:10

Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”

Aproximativ 30 de hectare de pădure și vegetație au fost afectate de incendiul izbucnit în urmă cu trei zile în zona...

Incendiul din Argeș „nu putea izbucni din cauze naturale”
Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
România 20 Aprilie 2025, 17:10

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană

ISU Argeș: Suprafața afectată este undeva la 30 de hectare.

Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană