Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Modificarea legii SRR - SRTv ”nu trebuie amendată, ci respinsă direct”

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, consideră că iniţiativa legislativă ar menţine televiziunea în stare de colaps şi ar duce la distrugerea Radioului Public.

Modificarea legii SRR - SRTv ”nu trebuie amendată, ci respinsă direct”
Alina Gorghiu. Foto: pnl.ro.

Articol de Cătălin Purcaru, 27 Februarie 2016, 14:41

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu consideră că separarea funcţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie de cea de director general în cazul radioului şi televiziunii publice nu rezolvă situaţia financiară în care se află TVR.

In opinia sa, iniţiativa legislativă a senatorului PSD Georgică Severin nu face altceva decât să menţină televiziunea în stare de colaps şi să ducă la distrugerea radioului public.

Alina Gorghiu susţine că în aceste condiţii iniţiativa legislativă nu trebuie amendată, ci respinsă direct:

Copreşedintele PNL atrage atenţia că ideea de reorganizare a televiziunii publice nu mai poate fi ocolită, însă acest lucru nu trebuie făcut printr-o politizare şi mai mare a instituţiei.

AUDIO: Interviul acordat de Alina Gorghiu pentru Radio România.

Reporter: Senatorul PSD, Georgică Severin, a depus o iniţiativă legislativă care prevede separarea funcţiei de preşedinte al Consiliului de administraţie de cea de director general la SRR şi SRTV.

Pe de altă parte, Televiziunea publică se confruntă cu o situaţie dificilă din punct de vedere financiar. Credeţi că modificarea legii este o soluţie pentru redresarea Televiziunii?

Alina Gorghiu: Nu are nicio legătură modificarea legii, aşa cum a făcut-o colegul din PSD, cu ideea de resuscitare a unei instituţii care este în colaps.

Am condamnat nu o dată, ci de foarte multe ori, şi public, faptul că se iniţiază proiecte de legi fără dezbatere publică, fără a consulta factorii de decizie din media, fără a consulta specialişti din domeniu şi, colac peste pupăză, procedura la această lege este una de urgenţă.

Evident că problemele sunt unele care durează de multă vreme la Televiziunea publică, ar fi păcat să gândim Radioul public în acelaşi tandem cu televiziunea, cel puţin din punct de vedere al situaţiei financiare şi credeţi-mă că această lege nu face altceva decât să ducă şi la distrugerea Radioului public odată cu menţinerea Televiziunii Române în această stare de colaps.

Reporter: Semnatarii iniţiativei, în speţă social-democraţii, spun că prin modificarea legii se doreşte o creştere a performanţei manageriale şi, bineînţeles, depolitizarea celor două instituţii.

Alina Gorghiu: Se obţine exact lucrul opus, pentru că nu ai nevoie de încă o funcţie la nivel de top management din Televiziunea publică sau Radioul public. Practic, se separă funcţia de preşedinte de cea de director. În momentul acesta, şi am făcut apel faţă de liderii partidelor politice, avem nevoie de un lucru urgent, ca să poţi să ajungi să repui în funcţiune Televiziunea publică ai nevoie de un consiliu de administraţie.

În momentul acesta nu ai consiliu de administraţie, le-a expirat mandatul, am putea să le dăm un mandat scurt, cu un mandat foarte precis, o listă de ce trebuie să facă foarte clară, pentru că ideea de reorganizare a Televiziunii publice nu mai poate fi ocolită, însă nu o rezolvi politizând şi mai mult această instituţie care, din păcate, în ultimii ani de zile tot politizată a fost. Ai nevoie de o reorganizare serioasă a activităţii de acolo, ai nevoie de o eficientizare a demersurilor care se fac în Televiziunea publică şi bineînţeles că lucrurile acestea se pot realiza într-un termen mediu şi lung, nu imediat.

Însă, punând consiliu de administraţie imediat, care să-şi asume un mandat cert, venind guvernul apoi cu o manieră negociată cu Televiziunea de reeşalonare a datoriilor, astfel încât şi oamenii ăia să poată să-şi primească salariile, gândind o modificare legislativă, dar agreată, repet, cu toată lumea, cu organismele media internaţionale, cu tehnicienii, şi specialiştii şi profesioniştii din media românească, cred că putem să ieşim din acest impas.

Altfel, vă spun că suntem pe buza prăpastiei şi nu văd lucrurile îndreptându-se dacă ne încăpăţânăm cu iniţiative PSD-iste care nu duc la altceva decât la politizare.

Reporter: Şi ne aflăm într-un an electoral, cu două rânduri de alegeri, o modificare a legii de funcţionare a celor două instituţii nu ar putea schimba misiunea pe care o au?

Alina Gorghiu: Ba da. Ar prejudicia din punct de vedere al informării corecte publicul, pentru că publicul este cel care trebuie să fie la curent cu informarea corectă despre tot ce se întâmplă, nu atât în an electoral, cât şi în restul perioadelor şi mă mai tem de faptul că această iniţiativă are menirea distrugerii Televiziunii publice şi a Radioului public, nu resuscitarea unei instituţii care se află într-un momet de criză.

Reporter: PNL are în vedere amendamente la iniţiativă?

Alina Gorghiu: Eu nu cred că această iniţiativă trebuie amendată. Cred că trebuie să pledăm pentru respingere categoric şi cred că orice om rezonabil şi înţelept pe lumea asta, citind această iniţiativă legislativă, va realiza că este una care nu duce sau nu aduce plusvaloare, ci distruge tot ce a mai rămas bun în aceste instituţii publice, care sunt simboluri naţionale şi pe care trebuie să le respectăm şi să le ajutăm, indiferent de momentul în care se află.

Fostul ministru al justiției Alina Gorghiu cere excluderea lui Alexandru Vasile din magistratură
România 25 Aprilie 2025, 19:35

Fostul ministru al justiției Alina Gorghiu cere excluderea lui Alexandru Vasile din magistratură

Alexandru Vasile este judecătorul care a dispus suspendarea deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidențiale.

Fostul ministru al justiției Alina Gorghiu cere excluderea lui Alexandru Vasile din magistratură
Datoriile între Primăria Generală şi Termoenergetica se vor stinge pe parcursul anului
România 25 Aprilie 2025, 18:21

Datoriile între Primăria Generală şi Termoenergetica se vor stinge pe parcursul anului

Reacţia edilului-şef vine după ce ministrul energiei, Sebastian Burduja, anunţa în urmă cu două zile că sistemul de...

Datoriile între Primăria Generală şi Termoenergetica se vor stinge pe parcursul anului
La Salonul Imobiliar București participă „un număr record de bănci”
România 25 Aprilie 2025, 18:14

La Salonul Imobiliar București participă „un număr record de bănci”

Cei interesați de cererea și oferta de pe piața imobiliară din capitală pot afla informații de la specialiștii prezenți la...

La Salonul Imobiliar București participă „un număr record de bănci”
Galați: Protest spontan la combinatul siderurgic
România 25 Aprilie 2025, 16:38

Galați: Protest spontan la combinatul siderurgic

Angajații reclamă că nu și-au primit salariile de Paște. Combinatul siderurgic Liberty Galați este în procedură de concordat...

Galați: Protest spontan la combinatul siderurgic
ANL va fi reorganizată
România 25 Aprilie 2025, 16:32

ANL va fi reorganizată

Agenţia Naţională pentru Locuinţe urmează să fie transformată într-un departament al Ministerului Dezvoltării, iar schema de...

ANL va fi reorganizată
Organizarea de alegeri libere, corecte şi transparente reprezintă o prioritate pentru autorităţile române
România 25 Aprilie 2025, 16:18

Organizarea de alegeri libere, corecte şi transparente reprezintă o prioritate pentru autorităţile române

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a subliniat că ţara noastră este fidelă principiilor democratice şi bunei funcţionări a...

Organizarea de alegeri libere, corecte şi transparente reprezintă o prioritate pentru autorităţile române
Deficit de medici în spitalele de stat
România 25 Aprilie 2025, 15:52

Deficit de medici în spitalele de stat

În judeţul Giurgiu, secţia de neurologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă înregistrează o criză acută de personal; din cele...

Deficit de medici în spitalele de stat
Vremea va deveni treptat instabilă, în trei sferturi din ţară
România 25 Aprilie 2025, 14:47

Vremea va deveni treptat instabilă, în trei sferturi din ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, noi atenţionări Cod galben de vreme instabilă, valabilă treptat, până...

Vremea va deveni treptat instabilă, în trei sferturi din ţară