Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, anunță disponibilitatea României de a ajuta sistemul sanitar greu încercat din Israel
Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, anunță disponibilitatea României de a ajuta sistemul sanitar greu încercat din Israel, dacă va exista o solicitare în acest sens.
Articol de Florin Lepădatu, 09 Octombrie 2023, 15:33
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI - Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, anunță disponibilitatea României de a ajuta sistemul sanitar greu încercat din Israel, dacă va exista o solicitare în acest sens. Este vorba despre cadre medicale care vor putea pleca voluntar în Israel pentru a ajuta la tratarea victimelor atacurilor grupării Hamas.
Alexandru Rafila: ”Dacă este cazul, eu am luat legătura și cu ambasadorul statul Israel în România, care a contactat și direct ministrul sănătății, am luat legătura și cu spitalul din Beer Șeva, în sudul Israelului, pe care îl cunosc personal, au sute de răniți acolo. În spital situația era critică. Ei au un sistem de sănătate, știți foarte bine, organizat, dar în mod evident, dacă vor fi solicitări legate de echipe medicale, de chirurgi, de anesteziști, de terapie intensivă, voluntari, se pot înscrie.”/RADOR RADIO ROMÂNIA/