Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, participă la reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele Uniunii Europene
Șefii diplomațiilor europene vor discuta despre situația din Ucraina, cu accent pe evoluţiile recente, situaţia din teren şi intensificarea sprijinului pentru această țară. Înaltul Reprezentant, Josep Borrell, se va referi, printre altele, la cele mai recente măsuri de sprijin pentru Republica Moldova, adoptate la nivelul Uniunii Europene.
Articol de Radiojurnal, 26 Iunie 2023, 08:58
Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, va participa luni, 26 iunie, la reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele Uniunii Europene, care va avea loc în Luxemburg.
Șefii diplomațiilor europene vor discuta despre situația din Ucraina, cu accent pe evoluţiile recente, situaţia din teren şi intensificarea sprijinului pentru această țară. La discuţii va participa, prin videoconferinţă, ministrul ucrainean al afacerilor externe, Dmitro Kuleba.
Ministrul Luminiţa Odobescu va sublinia necesitatea continuării sprijinului pentru Ucraina atât timp cât va fi necesar. La întâlnire, Înaltul Reprezentant, Josep Borrell, se va referi, printre altele, la cele mai recente măsuri de sprijin pentru Republica Moldova, adoptate la nivelul Uniunii Europene.