Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, discuţii la Washington

Interviu în exclusivitate pentru Radio România după întâlnirea cu secretarul de stat american, Mike Pompeo

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, discuţii la Washington
Bogdan Aurescu. Foto: facebook/MAE

Articol de Carmen Gavrilă, 20 Octombrie 2020, 04:03

Redactor: Ce se va adăuga la parteneriatul strategic în urma vizitei dumneavoastră şi în urma întâlnirii cu secretarul de stat Mike Pompeo?

Bogdan Aurescu: "Discuţia de astăzi cu secretarul de stat Mike Pompeo a fost una foarte bună, a fost o discuţie care trebuia să aibă loc încă din luna aprilie, dar care a fost amânată din cauza pandemiei de COVID-19. Dar este o oportunitate excelentă astăzi, în cadrul discuţiilor, pentru că am putut să trecem în revistă ceea ce s-a realizat în urma vizitei pe care preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a făcut-o anul trecut în august 2019, atunci când a fost adoptată o declaraţie comună a celor doi preşedinţi, român şi american, şi am trecut în revistă practic stadiul realizării obiectivelor care au fost agreate la acel moment.

Practic, am putut constata că 2020 a fost un an foarte bun în relaţia bilaterală, în ciuda contextului general nefavorabil din cauza pandemiei, pentru că am realizat foarte multe dintre obiectivele care au fost discutate în august 2019.

Am convenit să iniţiem pregătirile pentru organizarea celei de-a şaptea sesiuni a dialogului strategic bilateral la Washington, în prima parte a anului viitor. De asemenea, am reiterat invitaţia către omologul meu, să efectueze o vizită în România pe care domnul Pompeo a primit-o cu foarte multă deschidere.

Am discutat despre cooperarea în domeniul militar şi am salutat eforturile comune de întărire a posturii de apărare şi descurajare pe flancul estic, subliniind din perspectiva României necesitatea unei coeziuni mai mari, necesitatea înlăturării abordării care este încă fragmentată între nordul şi sudul flancului estic la Marea Neagră, ceea ce înseamnă, din perspectiva României, necesitatea de a vedea o creştere a efectivelor militare americane pe teritoriul României. Am salutat intenţia SUA de a creşte prezenţa militară în România şi, de asemenea, interesul crescut pentru această prezenţă militară sporită în România.

Am discutat pe dimensiunea economică şi energetică a parteneriatului strategic, am discutat care sunt paşii următori după ce a fost parafat recent acordul interguvernamental privind extinderea şi modernizarea programului de energie nucleară civilă al României. Am discutat şi despre importanţa începerii cât mai curând a exploatării resurselor energetice din platoul continental al Mării Negre cu implicare americană, pentru că ele sunt extrem de necesare pentru asigurarea independenţei energetice a României, a Republicii Moldova, pentru că am subliniat şi finalizarea gazoductului Iaşi-Chişinău anul acesta, ceea ce este o contribuţie importantă a României pentru asigurarea independenţei energetice a vecinului nostru, dar şi pentru asigurarea independenţei energetice a altor state din regiune.

Am discutat în acelaşi timp despre proiectele foarte importante pe care România le-a promovat în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, de întărire a interconectivităţii dintre nordul şi sudul acestei regiuni, cu accent pe proiectele care sunt de interes pentru România, şi anume Rail2Sea, calea ferată Constanţa-Gdansk şi Via Carpatia, pledând pentru implicare sporită a SUA, inclusiv financiară, pentru realizarea acestor proiecte. Sunt proiecte care au impact atât pentru prosperitatea regiunii, pentru că ele vor spori interconectivitatea, deci vor contribui la dezvoltarea economică a acestei regiuni, dar sunt şi proiecte care au un impact strategic direct asupra mobilităţii militare.

De asemenea, am discutat despre Visa Waiver, pentru că este un obiectiv extrem de important al României şi am convenit cu omologul meu american să creăm un grup de lucru comun pentru a coordona eforturile noastre în aşa fel încât acest obiectiv să fie realiza cât mai curând posibil.

Am discutat despre situaţia se securitate în regiunea Mării Negre. Am discutat despre situaţia din Republica Moldova şi am convenit să păstrăm o coordonare apropiată pe acest subiect.

Am discutat despre candidatura României la OCDE şi am primit asigurări cu privire la sprijinul continuu al Statelor Unite pentru acest obiectiv extrem de important pentru România.

Practic, au fost trecute în revistă toate dimensiunile importante ale Parteneriatului Strategic bilateral. Mai ales că în acest an împlinim 140 de ani de relaţii diplomatice, iar anul viitor, în 2021, se împlinesc 10 ani de la adoptarea declaraţiei comune privind Parteneriatul Strategic pentru secolul 21, care este documentul fondator al parteneriatului consolidat, reînnoit între România şi Statele Unite ale Americii.

Prin urmare, pot să spun că a fost o vizită extrem de bună, discuţia a fost extrem de deschisă şi de substanţială cu rezultate extrem de concrete.

Redactor: Chiar în aceste zile urmează să fie adoptată în Parlamentul European o rezoluţie în care se cere Comisiei Europene să ia măsuri în legătură cu faptul că nu este nevoie de vize pentru o restul cetăţenilor europeni, în schimb, pentru români, de exemplu, ca să ajung în Statele Unite este nevoie de vize. A apărut cumva în context şi acest subiect, în contextul discuţiei despre includerea României în Visa Waiver?

Bogdan Aurescu: Nu, nu a apărut acest subiect în discuţie. De altfel, aceste discuţii care au loc la nivel european sunt discuţii care se desfăşoară periodic, pentru că într-adevăr se monitorizează şi este un dialog între Statele Unite şi Uniunea Europeană şi pe subiectul mobilităţi, deci şi pe subiectul Visa Waiver.

Pentru discuţia pe care am avut-o astăzi am subliniat în mod special importanţa pe care cetăţenii români o acordă acestui program şi intrării României în Visa Waiver, importanţa simbolică şi sensibilitatea, sensibilitatea pe care românii o au faţă de acest obiectiv pe care îl avem şi pe care secretarul de stat Pompeo l-a înţeles foarte bine, a rezonat cu obiectivele şi argumentele pe care le-am prezentat, motiv pentru care am şi convenit crearea acestui grup de lucru dedicat acestei chestiuni, pentru a vedea care sunt elementele care trebuie să fie, elementele de acţiune care trebuie să fi întreprinse în perioada următoare, în aşa fel încât acest obiectiv să fie realizat.

Redactor: Aţi primit şi date concrete, un moment în care vom avea mai mulţi militari americani pe teritoriul României şi în ce număr?

Bogdan Aurescu: Intenţia Statelor Unite de a creşte prezenţa militară pe teritoriul România a fost deja afirmată de către secretarul apărării american. Aceste aspecte legate de planificare, de momente, şi aşa mai departe, se discutăm la nivelul ministerelor apărării dintre cele două state. Eu am subliniat importanţa politică a acestui aspect, care este, de altfel, un obiectiv pe care noi îl urmărim de foarte mult timp şi pe care îl discutăm cu partenerii americani de ceva vreme, prin urmare am reiterat şi a fost perfect înţeleasă această dorinţă şi importanţă pe care România o acordă acestui subiect de către secretarul de stat american, prin urmare, discuţiile cu caracter tehnic se vor purta la nivelul ministerelor apărării.

Din punct de vedere politic, aici lucrurile sunt, aş spune, destul de clar. De altfel, toate aceste aspecte se discută într-un context mai larg al planificării strategice a prezenţei militare americane în străinătate pe care Pentagonul o derulează de ceva vreme şi care, probabil, că va mai continua un timp.

Redactor: Aţi discutat şi despre alte proiecte concret, decât proiectele de la Cernavodă şi de conectare de cale ferată Constanţa până în Polonia?

Bogdan Aurescu: Aceste proiecte sunt pe lista de proiecte prioritare de interconectare încă de la summitul de la Bucureşti, din 2018, al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit cu succes de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis. Sunt proiecte pe care noi le urmărim de mai multă vreme. După cum ştiţi, există în cadrul Guvernului României un grup de lucru interdepartamental care este coordonat de către doamna vicepremier Turcan.

Am avut foarte multe întâlniri în ultima perioadă în pregătirea summit-ului Iniţiativei celor Trei Mări, care s-a desfăşurat - în format virtual, din păcate, de la Talinn la Talinn şi în toate capitalele celorlalte state participante la Iniţiativă. Prin urmare, sunt într-adevăr mult mai multe proiecte.

De asemenea, am discutat şi despre importanţa fondului de investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, fond de investiţii care are în analiză o serie de proiecte inclusiv dintre cele de pe lista pe care a andosat-o summit-ul de la Bucureşti din 2018. Prin urmare, într-adevăr, este vorba despre mai multe proiecte.

Secretarul de stat Pompeo a avut de altfel, o intervenţie în cadrul summit-ului Iniţiativei celor Trei Mări în care a subliniat importanţa pe care şi SUA, alături de celelalte state participante, o acordă realizării acestor proiecte de interconectare. Fondul de investiţii, la rândul său, are un proces de analiză pentru aceste proiecte. Undeva, probabil până la sfârşitul anului, Fondul de investiţii va face publice proiectele pe care le-a selectat în prima serie de proiecte care urmează să fie finanţate de către Fond.

Redactor: Este în continuare Republica Moldova un punct de interes pentru Statele Unite?

Bogdan Aurescu: Da, este un punct de interes special pentru Statele Unite, este un punct de interes foarte special şi pentru România. De altfel, prima întrebare pe care secretarul de stat Pompeo ne-a adresat-o s-a referit la evaluarea de către România a situaţiei din vecinătate, relaţiile cu vecinii - şi am ridicat, evident, ca prim subiect, situaţia din Republica Moldova. Am făcut o evaluare asupra momentului politic din Republica Moldova. Am convenit să păstrăm o coordonare strânsă româno-americană cu privire la aceste evoluţii, am discutat evident şi despre conflictul din Transnistria şi despre perspectivele de soluţionare a acestuia. Prin urmare, aceste subiecte sunt urmărite foarte atent la Washington.

Redactor: Marea Neagră este un punct crucial în tot ce înseamnă politică de securitate pentru România. Poziţiile României în legătură cu Marea Neagră şi cum ar trebui să arate securitatea în Marea Neagră sunt împărtăşite de Statele Unite?

Bogdan Aurescu: Avem, aş putea spune, puncte de vedere extrem de asemănătoare, dacă nu chiar identice, cu privire la situaţia de securitate în Marea Neagră. Avem aceeaşi evaluare cu privire la necesitatea întăririi flancului estic, avem aceeaşi viziune cu privire la necesitatea echilibrării abordării între partea de nord şi partea de sud a flancului estic, adică la Marea Neagră, unde se află România.

Există o creştere de importanţă pe agenda Statelor Unite în ultimii ani, dar mai ales în acest an, cu privire la cât de importantă este securitatea la Marea Neagră ca parte integrantă a securităţii transatlantice. De altfel, în declaraţia comună pe care anul trecut preşedintele Iohannis şi preşedintele Trump au adoptat-o se menţionează explicit importanţa pe care cele două state o acordă securităţii la Marea Neagră "ca parte integrantă a securităţii transatlantice".

Prin urmare, ca urmare a eforturilor pe care preşedintele României le-a depus, pe care diplomaţia română le-a depus, pe care Ministerul Apărării din România le-a depus în ultimii ani, inclusiv prin vizita recentă pe care ministrul Apărării a efectuat-o la Washington şi a semnat acel "road map", acel plan de acţiune pe următorii zece ani, importanţa Mării Negre din punct de vedere securitar este foarte bine înţeleasă de către partenerul american, ceea ce este un lucru foarte pozitiv pentru securitatea României.

Redactor: Şi ce vom vedea, concret, în perioada următoare?

Bogdan Aurescu: În perioada următoare vom avea foarte mult de lucru pe toate aspectele pe care le-am discutat în cadrul acestei vizite. Practic, sunt elemente de follow-up concrete cu privire la toate lucrurile pe care le-am amintit mai devreme şi pe care le-am discutat în convorbirea care am avut-o cu secretarul de stat Pompeo. Iar în ceea ce priveşte aspectele care ţin de Marea Neagră şi de securitate, lucrăm împreună cu partea americană inclusiv pentru pregătirea reuniunii ministeriale NATO de la sfârşitul acestui an - de altfel, am abordat acest subiect în discuţia cu secretarul de stat Pompeo: am vorbit despre implementarea conceptului de apărare şi descurajare a spaţiului euroatlantic, am vorbit despre implementarea parchetului privind Marea Neagră, care de altfel a fost convenită anul trecut la reuniunea miniştrilor de Externe NATO care a avut loc în primăvara lui 2019 la Washington, sub coordonarea secretarului de stat Pompeo. Prin urmare, toate aceste aspecte sunt relevante pentru acţiunea noastră comună în perioada imediat următoare.

Negocieri în vederea formării viitorului guvern, reluate la Palatul Parlamentului
România 21 Decembrie 2024, 13:49

Negocieri în vederea formării viitorului guvern, reluate la Palatul Parlamentului

Se știe că va fi o structură guvernamentală formată din 16 ministere, dintre care opt vor reveni PSD, cinci PNL și trei...

Negocieri în vederea formării viitorului guvern, reluate la Palatul Parlamentului
FOTO: Ceremonii  în memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertate în 21 decembrie 1989
România 21 Decembrie 2024, 13:45

FOTO: Ceremonii în memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertate în 21 decembrie 1989

Sute de oameni au participat la slujba religioasă de la troița din Piața Universității, în memoria eroilor care s-au jertfit...

FOTO: Ceremonii în memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertate în 21 decembrie 1989
Manifestări dedicate Revoluţiei din decembrie 1989, la Bucureşti
România 21 Decembrie 2024, 11:42

Manifestări dedicate Revoluţiei din decembrie 1989, la Bucureşti

Rudele eroilor Revoluției române: Uitând istoria negăm sacrificiul oamenilor acestora, negăm toate sacrificiile și toate...

Manifestări dedicate Revoluţiei din decembrie 1989, la Bucureşti
Guvernul României transmite condoleanțe familiilor victimelor atacului din Magdeburg
România 21 Decembrie 2024, 10:22

Guvernul României transmite condoleanțe familiilor victimelor atacului din Magdeburg

Potrivit unor informații neconfirmate oficial, cel puțin 11 persoane ar fi murit, după ce un bărbat a intrat cu o mașină în...

Guvernul României transmite condoleanțe familiilor victimelor atacului din Magdeburg
Slujbe de pomenire pentru victimele Revoluției din 1989
România 21 Decembrie 2024, 09:15

Slujbe de pomenire pentru victimele Revoluției din 1989

În capitală vor avea loc slujbe de pomenire pentru victimele Revoluției din 1989 în Piața Universității și la Monumentul...

Slujbe de pomenire pentru victimele Revoluției din 1989
Ploi și ninsori în cea mai mare parte a țării
România 21 Decembrie 2024, 09:12

Ploi și ninsori în cea mai mare parte a țării

În Transilvania și Moldova vor fi precipitații mixte, la munte va ninge, iar în rest vor fi mai ales ploi.

Ploi și ninsori în cea mai mare parte a țării
București: Incendiu puternic la Piața Matache
România 21 Decembrie 2024, 09:10

București: Incendiu puternic la Piața Matache

Nu au fost identificate persoane surprinse de incendiu.

București: Incendiu puternic la Piața Matache
La nivel naţional, peste 20% din medicii de familie au peste 70 de ani
România 20 Decembrie 2024, 19:53

La nivel naţional, peste 20% din medicii de familie au peste 70 de ani

Dacă ei şi-ar încheia activitatea acum, ar lăsa comunităţi întregi complet neacoperite, mai ales în mediul rural.

La nivel naţional, peste 20% din medicii de familie au peste 70 de ani