Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Miniştrii apărării de pe Flancul de Est al NATO reuniţi la Bucureşti

La „Iniţiativa Bucharest 9” participă miniştrii apărării din Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovacia, dar şi oficiali ai NATO şi ai SUA.

Articol de Radu Dobriţoiu, 13 Martie 2018, 13:00

Pe baza experienţei şi a expertizei pe care o deţin şi a intereselor comune de securitate, miniştrii apărării din cadrul "Iniţiativei B 9" se întâlnesc la Bucureşti, după două reuniuni la nivel de şefi de stat şi de guvern şi alte două întruniri la nivel de miniştri de externe. Polonia şi România reprezintă motorul acestei iniţiative, din care mai fac parte Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Ungaria. Anul trecut, ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, a lansat invitaţia omologului său polonez (de atunci), Antoni Macierewicz, de a organiza la Bucureşti o reuniune de tipul "B 9" în formatul miniştrilor apărării, în vederea coordonării pe problematicile comune statelor de pe flancul estic aliat. La reuniunea care începe marţi la Palatul Parlamentului vor participa şi oficiali ai NATO, precum şi reprezentanţi ai Departamentului American al Apărării.

Presa a avut acces la deschiderea dezbaterilor de către miniştrii apărării din România şi Polonia, Mihai Fifor şi Mariusz Błaszczak. Cei doi miniştri au prezentat principalele subiecte ce vor fi abordate în cadrul dezbaterilor de astăzi şi de mâine de la Bucureşti.

Mihai Fifor:

„Asigurarea securităţii şi apărării presupune o abordare omnidirecţională în condiţiile în care o criză de securitate poate implica atât mijloace convenţionale cât şi neconvenţionale de tip hibrid sau provocări asimetrice. În acest sens este necesară şi utilă coordonarea şi corelarea capabilităților necesare pentru gestionarea ameninţărilor potenţiale şi potenţialele consecinţe ale acestora. În al doilea rând trebuie să acţionăm în sensul maximizării rolului de descurajare a mijloacelor de apărare pe care le avem la dispoziţie. În acest context, apreciem că acest aspect trebuie să se regăsească ca parte a viziunii strategice a NATO pe termen mediu şi lung. Aceasta înseamnă continuarea eforturilor de adaptare a posturii NATO de descurajare şi adaptare la realităţile strategice curente.

Astăzi, în cadrul discuţiilor, vor fi abordate aspecte privind riscurile şi ameninţările curente la adresa securităţii, progresele înregistrate pe palierul deciziilor adoptate la summitul NATO de la Varşovia, din 2016, privind consolidarea posturii de descurajare şi apărare a Alianţei precum şi aspectele prioritare din perspectiva securităţii în pregătirea viitorului summit aliat.

Vom analiza aspecte practice privind adaptarea posturii NATO în perspectiva creşterii interoperabilității şi mobilităţii forţelor armate aliate”.

Mariusz Błaszczak:

“Aşa cum toţi ştim, activităţile Rusiei ne forţează să acordăm o atenţie majoră securităţii. Mă bucur că tot mai multe ţări acordă 2% din PIB pentru Apărare. Asta face şi Polonia. Un act legislativ adoptat în Parlamentul polonez spune explicit că din anul 2030 vom cheltui 2,5% din PIB pentru Apărare. De asemenea, modernizăm armata noastră şi cumpărăm echipament modern. Am discutat despre acest subiect şi cu ministrul Fifor, înaintea întâlnirii noastre, şi acesta este drumul corect pentru a consolida apărarea noastră. Suntem perfect conştienţi de ameninţări şi suntem pregătiţi să asigurăm securitatea. Nu este vorba doar de securitatea ţărilor noastre, ci şi a Europei şi a lumii libere".

Ministrul polonez al apărării va vizita astăzi Brigada multinaţională de la Craiova în cadrul căreia este integrat şi un detaşament de militar polonezi.

Cei doi miniştri au programată mâine o conferinţă comună de presă la sediul Ministerului Apărării Naţionale.

România 02 Mai 2025, 21:04

ANCOM anunţă că a identificat o reţea de site-uri clonate

Potrivit ANCOM, reţeaua este utilizată pentru promovarea de conţinut înşelător pe teme sociale, politice, economice sau de...

ANCOM anunţă că a identificat o reţea de site-uri clonate
România 02 Mai 2025, 19:06

Prezidențiale 2025: Peste 70.000 români au votat în străinătate

În Italia au votat peste 10.000 de conaţionali, o mai mare prezenţă la vot fiind în nordul acestei ţări.

Prezidențiale 2025: Peste 70.000 români au votat în străinătate
România 02 Mai 2025, 18:58

AEP cere presei să nu publice sondaje în timpul procesului de votare

Nerespectarea acestei dispoziţii constituie contravenţie.

AEP cere presei să nu publice sondaje în timpul procesului de votare
România 02 Mai 2025, 16:27

Turneu al Corului Madrigal în Kazahstan

Corul Național de Cameră Madrigal "Marin Constantin" pornește vineri, 2 mai, într-un turneu de zece zile...

Turneu al Corului Madrigal în Kazahstan
România 02 Mai 2025, 16:23

Sâmbătă, 3 mai, se încheie campania electorală

În ţară este ultima zi de campanie electorală începută în urmă cu 30 de zile. Aceasta se încheie...

Sâmbătă, 3 mai, se încheie campania electorală
România 02 Mai 2025, 12:32

Burduja: Nu există un risc de pană de curent generalizată în România

Ministrul energiei, Sebastian Burduja, a transmis că nu sunt probleme în sistemul energetic naţional.

Burduja: Nu există un risc de pană de curent generalizată în România
România 02 Mai 2025, 10:25

O minoră de 12 ani a bătut şi agresat verbal o fată de 16 ani, în Alba Iulia

Oamenii legii s-au sesizat din oficiu în acest caz, după apariţia pe o reţea de socializare a unui videoclip în care se...

O minoră de 12 ani a bătut şi agresat verbal o fată de 16 ani, în Alba Iulia
România 02 Mai 2025, 10:20

79 de persoane trimise în judecată pentru mită la proba teoretică a examenului auto

Anchetatorii spun că sumele cerute pentru comunicarea răspunsurilor corecte ajungeau şi la câteva mii de euro.

79 de persoane trimise în judecată pentru mită la proba teoretică a examenului auto