Ministerul Turismului: Rută cultural-turistică a obiectivelor memoriale dedicate eroilor căzuți pentru libertate
Această nouă rută cuprinde 80 de obiective memoriale din Vrancea, Buzău și Constanța, iar scopul demersului este valorificarea potențialului turistic, istoric și cultural.
Articol de Radiojurnal, 01 Decembrie 2022, 19:53
Ministerul Turismului lansează, de Ziua Națională, Ruta cultural-turistică a obiectivelor memoriale dedicate eroilor căzuți pentru libertate.
Potrivit unui comunicat, această nouă rută cuprinde 80 de obiective memoriale din Vrancea, Buzău și Constanța, iar scopul demersului este valorificarea potențialului turistic, istoric și cultural.
Printre obiective se numără Mausoleul Mărășești, ruinele Mausoleului de la Racovițeni și Troița Eroilor din Tichilești.