Ministerul Sănătăţii a decis suplimentarea dozelor de vaccin antigripal
Articol de Radiojurnal, 24 Ianuarie 2020, 12:32
Ministerul Sănătăţii a decis suplimentarea cu 35.000 a numărului de doze de vaccin antigripal pentru campania de vaccinare a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Potrivit unui comunicat, până la data de 19 ianuarie, aproape un milion şi jumătate de persoane au fost imunizate antigripal cu vaccin achiziţionat de Ministerul Sănătăţii.
De asemenea, a fost organizată o colaborare cu Institutele de Boli Cardiovasculare din ţară pentru asigurarea unei tehnici extracorporale de suport cardiac şi respirator prelungit pentru persoanele cu insuficienţă respiratorie severă - se mai precizează comunicatul Ministerului Sănătăţii.