Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele Evaluării Naţionale
Candidaţii nemulţumiţi au la dispoziţie două zile pentru a depune contestaţii. Rezultatele finale sunt aşteptate pe 4 iulie.
Articol de Radiojurnal, 28 Iunie 2023, 11:11
Primele rezultate ale Evaluării Naţionale au fost publicate, astăzi, de Ministerul Educaţiei.
Peste 76% dintre elevi au obţinut note mai mari sau egale cu 5. Cu media zece au încheiat examenul 429 de absolvenţi de liceu, mai mulţi decât anul trecut, când numărul de elevi care au obţinut media maximă a fost de 221.
Rata de participare la examen a fost de peste 95%. Trei elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă, iar lucrările acestora au fost notate cu nota unu.
Candidaţii nemulţumiţi au la dispoziţie două zile pentru a depune contestaţii. Rezultatele finale sunt aşteptate pe 4 iulie.