Mini-aeroport pe locul gropii de gunoi din Petrila
Viceprimarul din Petrila, Vasilică Jurca, spune că ia în considerare construcţia unui mini-aeroport care ar urma să atragă turişti în zonă.

Articol de Radio România Timişoara, 28 Iulie 2014, 11:29
Primăria Petrila vrea să construiască un mini-aeroport pe locul gropii de gunoi.
Amplasamentul a fost preluat de Consiliul Judeţean Hunedoara care va închide groapa şi va ecologiza zona.
La finalul acestui proiect administraţia locală ar dori să ridice un mini-aeroport, în zonă fiind disponibilă o păşune de aproximativ 60 de hectare.
Viceprimarul din Petrila, Vasilică Jurca, spune că pentru un astfel de proiect se pretează şi locul unde, deocamdată, funcţionează mina.
În opinia edilului, mini-aeroportul ar atrage turişti în zonă.