Mii de poliţişti, mobilizaţi
Mii de poliţişti sunt mobilizaţi, în aceste zile pentru fluidizarea traficului şi prevenirea accidentelor de circulaţie.
Articol de Florin Lepădatu, 10 Aprilie 2017, 07:24
Mii de poliţişti sunt mobilizaţi, în aceste zile pentru fluidizarea traficului şi prevenirea accidentelor de circulaţie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica Dajbog, numărul de echipaje a fost sporit şi în preajma staţiunilor turistice, mănăstirilor, bisericilor şi a punctelor de trecere a frontierei.
Peste 1.400 de poliţişti rutieri sunt mobilizaţi pe cele mai aglomerate artere de circulaţie, iar ca măsură preventivă aceştia acţionează cu 332 de aparate radar.
De asemenea, la nivel naţional, peste 5.500 de pompieri sunt pregătiţi pentru a putea interveni în situaţii de urgenţă, principalele priorităţi fiind acordarea ajutorului medical de urgenţă şi stingerea incendiilor.