Metrorex propune scumpirea călătoriei cu metroul de la 3 la 5 lei
O călătorie ar urma să crească de la 3 la 5 lei, iar abonamentul lunar - de la 80 la 100 lei, de la 1 ianuarie 2025.
Articol de Radiojurnal, 25 Decembrie 2024, 09:04
Metrorex a propus scumpirea călătoriilor cu metroul începând cu 1 ianuarie.
Un proiect de Ordin publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor prevede că o călătorie ar urma să crească de la 3 la 5 lei, iar abonamentul lunar - de la 80 la 100 lei.
În documentul amintit se explică faptul că, în ultimii patru ani, gradul de subvenționare a transportului cu metroul a scăzut.
Metrorex invocă și faptul că au crescut costurile sale cu energia, dar și că ultima ajustare tarifară a avut loc în anul 2021.