Mecanismul de funcţionare dintre SRI şi ANI a fost ilegal
Mecanismul de funcţionare dintre SRI şi ANI a fost ilegal, au decis membrii comisiei pentru controlul activităţii SRI.
Articol de Radu Dobriţoiu, 16 Aprilie 2019, 20:37
Membrii comisiei pentru controlul activităţii SRI au adoptat astăzi raportul privind relaţia dintre Serviciu şi Agenţia Naţională de Integritate. Preşedintele comisiei, social-democratul Claudiu Manda, a explicat că mecanismul de funcţionare dintre cele două instituţii a fost ilegal. SRI trimitea note informative către ANI în legătură cu situaţia de incompatibilite în care se aflau la un moment dat diferite persoane, mai ales din zona politică.
Claudiu Manda la RRA: Între 2012 şi 2015 au fost trimise 71 de note, care vizau în total 600 de persoane. Avem trei exemple. În două dintre ele, pe baza acestui circuit, notă de sesizare SRI, sesizare ANI, au încercat să scoată din viaţa politică actori politici. Şi avem şi un al treilea exemplu în care domnul George Maior încerca mai degrabă să salveze un politician care avea o astfel de sesizare făcută la ANI. Cele trei exemple sunt Klaus Iohannis, Eduard Hellvig şi al treilea exemplu este exemplul domnului Ponta.